Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Legea amnistiei fiscale a fost promulgată. Funcţionarii publici nu mai returnează banii din sporuri

Statul nu va recupera sporurile salariale acordate funcţionarilor publici în perioada 2008-2010. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2009, numai în 2008, au fost acordate sporuri de aproape 260 milioane euro, adică aproape 0,18% din PIB, pentru 235.000 de angajaţi - 36% din totalul salariaţilor din administraţia locală -, din 4.500 de instituţii publice.

14 Iunie 2012, 13:17 (actualizat 14 Iunie 2012, 13:31) |
Traian Băsescu s-ar putea întoarce luni la Palatul Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea amnistiei fiscale, care prevede ca funcţionarii publici să nu mai returneze statului banii încasaţi din sporuri nejustificate.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 14 iunie a.c., Decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice", a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Pe 9 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot final proiectului de lege care anulează recuperarea sporurilor salariale acordate funcţionarilor publici în perioada 2008-2010 considerate ilegale în urma raportului Curţii de Conturi.

Proiectul de lege prevede amnistia fiscală pentru aproximativ 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile încasate în cei doi ani din bugetul consolidat, în baza contractelor sau a acordurilor colective de muncă şi a hotărârilor consiliilor locale sau judeţene.

După vot, toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare au arătat că adoptarea iniţiativei legislative este un act de justiţie.

În luna februarie, Cabinetul Ungureanu s-a angajat, prin programul de guvernare, să aprobe în acest an proiectul legii privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici.

UDMR a depus, în 20 martie, la Parlament, proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru aproximativ 300.000 de funcţionari publici obligaţi de Curtea de Conturi să returneze sporurile încasate în 2008-2010, anunţa la acel moment Laszlo Borbely.

Iniţiativa a fost semnată de 55 de senatori şi deputaţi ai UDMR şi PDL.

În expunerea de motive a proiectului sunt invocate "buna credinţă" atât a angajatorilor care au achitat sporurile în baza contractelor sau acordurilor de muncă, cât şi a angajaţilor, dar şi practica neunitară a instanţelor judecătoreşti privind procesele cu contestaţii ale deciziilor Curţii de Conturi.

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2009, numai în 2008, au fost acordate sporuri de aproape 260 milioane euro, adică aproape 0,18% din PIB, pentru 235.000 de angajaţi - 36% din totalul salariaţilor din administraţia locală -, din 4.500 de instituţii publice.

Printre sporurile considerate ilegale de Curtea de Conturi se numărau primele pentru refacerea după concediul de odihnă, prima de toamnă, bonificaţia pentru ziua localităţii.

De asemenea, raportul mai arăta că au fost acordate tichete cadou şi salariaţilor pentru care ordonatorul de credite nu avea calitatea de angajator, precum personalul didactic și nedidactic.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 16°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 14°C
CONSTANTA 10°C 12°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 8°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Martie 2019, 10:30
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-03-2019
Deschidere: 8018.97
Maxim: 8075.75
Mimim: 8018.97
Variatie: 0.53%
SNN
9.63
1.36%
TLV
2.13
0.71%
FP
0.90
0.67%
SIF5
2.10
1.2%
EL
10.18
0.59%
IMP
0.99
1.02%
SNG
31.25
0.8%
TEL
20.70
0.72%
BRD
13.12
1.23%
TGN
337.00
0.74%
ARHIVĂ ȘTIRI