Parlamentul Olandei a votat o lege controversată, potrivit căreia, fiecare cetăţean olandez adult este inclus automat în registrul naţional al donatorilor de organe. Excepţie fac cazurile în care cetăţenii acestei ţări precizează, în mod expres, că nu doresc să figureze în acel registru.
Legea a trecut la limită în Senatul olandez. Iniţiativa legislativă fusese deja aprobată de Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a Parlamentului Olandei, în septembrie 2016.
În prezent, registrul naţional al donatorilor de organe din Olanda funcţioneaza conform unui sistem bazat pe acord prealabil. Cei care doresc să îşi doneze organele după moarte trebuie să se înscrie personal în registrul naţional al donatorilor.
Criza de organe reprezintă, de mulţi ani, o problemă în Olanda.