Adunarea Naţională a Franţei a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Formaţiunile de dreapta şi organizaţiile apropiate Bisericii au spus că vor contesta legea la Consiliul Constituţional. Franţa este cea de-a 14-a ţară din lume şi a noua din Europa care permite casatoriile cuplurilor homosexuale.
Adoptarea proiectului a fost salutată de reprezentanţii executivului. Aceştia au încercat să atenueze impactul negativ al legii în societate.
Deputaţii conservatori şi-au exprimat indignarea şi au spus că vor contesta legea la Consiliul Constituţional.
După încheierea şedinţei Adunării Generale, la Paris a fost organizată o nouă demonstraţie împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Iniţial, protestul a fost paşnic, însă prezenţa masivă a poliţiei i-a enervat pe participanţi. Manifestatia a degenerat, câteva sute de tineri au aruncat spre forţele de ordine sticle, pietre şi mobilierul de pe terasele cafenelelor.
Au fost îndepărtaţi cu ajutorul gazelor lacrimogene. Mai multi poliţişti au fost răniţi.