Legal/Ilegal: Liliana Năstase, în dialog cu preotul Valentin Fotescu, despre violențele din România

Liliana Năstase a discutat, joi, în cadrul emisiunii „Legal/Ilegal”, cu preotul Valentin Fotescu, despre crima din Argeș, care a șocat o țară întreagă, despre sinuciderile inexplicabile și violențele tot mai acute din țară.

18 August 2022, 13:52 (actualizat 18 August 2022, 18:03) Știrile TVR |

Crime care au şocat lumea, sinucideri inexplicabile, violenţe tot mai acute: o realitate cu care trebuie să ne obişnuim sau o deznădejde care ne frământă şi ne face să nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru?

Nici bine nu s-a şters sângele celor cinci suflete nevinovate ucise în Argeş de o rudă, bolnav psihic de aproape două decenii. Bărbatul a fost internat şi va rămâne la psihiatrie un timp sau pentru totdeauna. Depinde de o hârtie a medicilor psihiatri. Dacă va fi declarat fără discernământ în momentul săvârşirii ororilor, va zace într-un spital de psihiatrie. Poate, într-o zi, va ieşi, va reveni în societate,va fi marginalizat şi cine ştie ce-i va rezerva soarta.

Un alt ucigaş a fost eliberat de curând, după doi ani de internare la psihiatrie. Îşi ucisese bunica într-un acces de furie. A fost declarat fără discernământ. Acum e liber, în societate. Cu aceleşi boli care îi bântuie viaţa.

O tânără beată peste măsură s-a urcat la volan. A spulberat un grup de muncitori: patru au murit, patru au fost grav răniţi. A fost arestată dintr-un bar. Acum, cere eliberarea, pe motiv că nu a fost acolo. Nicio undă de regret pentru opt familii distruse.

Cum ajung oamenii să se transforme în monştri şi mai ales de ce? Suntem cu toţii vinovaţi de violenţa din jurul nostru? Preotul Valentin Fotescu, doctor în Sociologie, este invitatul Lilianei Năstase la „Legal/Ilegal” în această săptămână.

Preotul Fotescu este de părere că oamenii nu mai cred în iubire, cad în deznădejde şi nu caută ajutor. Unde nu mai pot medicii, poate interveni Dumnezeu. Doar trebuie căutat.

„Legal/Ilegal”, joi, de la ora 18.00, pe știriletvr.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor TVR!

 

Urmăriți mai jos toate episoadele din Legal/Ilegal:

Legal/Ilegal, cu Liliana Năstase | Drama mamelor minore din România: O fetiţă de 12 ani gravidă credea că are o păpuşă în burtică

Legal/Ilegal: Liliana Năstase, în dialog cu Larisa Butnariu, tânără care a trecut prin șapte rețele de traficanți: „Nu sunt victimă, sunt supraviețuitoare!”

Legal/Ilegal, cu Liliana Năstase: Drumul de la victimă la infractor

Legal/Ilegal, cu Liliana Năstase, ediția a doua: Incursiune în viața unui fost consumator de droguri

Legal/Ilegal, o emisiune săptămânală pe știriletvr.ro. Primul invitat: comisarul Dan Antonescu

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 21°C 25°C
CLUJ 19°C 21°C
CONSTANTA 23°C 25°C
CRAIOVA 22°C 22°C
BRASOV 20°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI