Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
LIGA I

Laurenţiu Reghecampf nu crede că Steaua are mare nevoie de achiziţii

Tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că Steaua are un lot pe cât pe variat, pe atât de valoros, astfel încât problema aducerii unor alţi jucători nu este una urgentă.

07 Ianuarie 2013, 16:26 (actualizat 07 Ianuarie 2013, 16:30) |
Laurenţiu Reghecampf are planuri măreţe cu Steaua

Laurenţiu Reghecampf şi-a exprimat speranţa ca Steaua să câştige titlul de campioană peste doar cinci etape şi a afirmat că problema fundaşului dreapta este una exagerată, întrucât are soluţii pentru acea parte a terenului.

"În 2013 vom încerca să avem acelaşi parcurs, să câştigăm campionatul, dacă se poate până în etapa a XXIV-a. Asta e dorinţa mea. Apoi, să ne calificăm mai departe în Liga Europa, iar în vară în Liga Campionilor.

Sunt foarte mulţumit de lot, chiar dacă nu am mai putut aduce un jucător, maxim doi, pe posturile pe care aveam nevoie. Mai aşteptăm să ajungă Tatu în câteva zile. Am încercat să acoperim postul de fundaş dreapta, dar nu am reuşit. Avem jucători de valoare, iar aceşti jucători merită respect, nu trebuie să vorbim foarte mult de achiziţii. Am încercat să rezolvăm această situaţie, dar nu e niciun fel de problemă. Pentru meciul cu Ajax pot juca cei din lot.

Avem destui jucători care pot evolua ca fundaş dreapta; Lupu, Pîrvulescu poate fi mutat, deci sunt alţi jucători care pot evolua acolo. Vom găsi o soluţie pentru meciul cu Ajax", a spus Reghecampf, în prima conferinţa de presă a anului.

 

De menţionat că Steaua nu a reuşit decât un singur transfer în această pauză de iarnă, până acum: atacantul Viitorului Constanţa, Gabriel Iancu, contra sumei de 500.000 de euro.

 

Antrenorul roş-albaştrilor a mai dezvăluit că primul criteriu care a stat la baza alegerii adversarilor din partidele de pregătire a fost prezenţa acestora în primăvara europeană.

"Avem destule meciuri bune de pregătire. Nu sunt la fel ca cele oficiale. E greu pentru că nu este aceeaşi presiune, dar încercăm să fim la nivelul celor de la Ajax. Am căutat să întâlnim echipe puternice, calificate în primăvara europeană.

E foarte greu să găseşti echipe care joacă la fel ca Ajax, care este o echipă bună, de tradiţie şi contra lor ne vom putea da seama la ce nivel am ajuns. Mă bucur că Mircea Lucescu ne vede favoriţi, dar un meci de Liga Europa este aparte. Se poate întâmpla orice. E foarte bine să ştim că vom avea două mii de români alături. Vom încerca să luăm o opţiune încă din tur", a completat Laurenţiu Reghecampf.

 

Nu în ultimul rând, antrenorul liderului din Liga I a mai vorbit şi despre motivele pentru care Steaua nu se pregăteşte în Ghencea, ci la complexul olimpic de la Izvorani.

"Aici avem un bazin olimpic, sală de sport, pentru că nu aveam cum să antrenăm în Ghencea 30 de sportivi. Avem şi pista de atletism pentru alergare, dar şi un teren sintetic foarte bun.

E o perioadă foarte grea în care trebuie să muncească foarte mult. Vor avea şi trei antrenamente pe zi şi vor înţelege că este o perioadă grea, plictisitoare, dar care îi va ajuta. Toţi jucătorii sunt sănătoşi, iar de după-amiază vom începe o perioadă foarte grea", a mai spus Reghecampf.

 

Plecarea pentru primul stagiu de pregătire din Spania va avea loc, joi, la ora 14.05.

Programul partidelor amicale din cantonamentul iberic:

  • 15 ianuarie: Steaua - Celtic Glasgow
  • 18 ianuarie: Steaua - FC Basel
  • 21 ianuarie: Steaua - Ferencvarosi TC
  • 23 ianuarie: Steaua - Dinamo Kiev
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 14°C
IASI 17°C 14°C
CLUJ 17°C 13°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 21°C 15°C
BRASOV 15°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Aprilie 2019, 10:11
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-04-2019
Deschidere: 8279.83
Maxim: 8352.28
Mimim: 8279.83
Variatie: 0.86%
BRD
13.60
2.39%
FP
0.96
0.63%
SNG
33.45
0.6%
TLV
2.15
1.88%
TGN
350.00
0.28%
SNN
10.86
1.69%
EL
11.05
0.9%
WINE
19.00
1.06%
SIF2
1.20
0.84%
TBM
0.30
1.69%
ARHIVĂ ȘTIRI