Protest tăcut în fața Spitalului Județean Constanța, unde, cu doar câteva zile în urmă, o femeie de 70 de ani a murit la urgență, după ce a așteptat 16 ore ajutorul medicilor. Situația i-a revoltat pe localnici care au format un lanţ uman. Mulți dintre participanți sunt foști pacienți care și-au dorit să atragă atenția asupra bolnavilor care își găsesc sfârșitul în unitatea sanitară.
Problemele de la Spitalul Clinic de Urgență din Constanța au revenit în atenția publicului în urmă cu o săptămână, când o femeie de 70 de ani murea sub privirea fiului său, pe un pat de spital. Pacienta fusese ținută 16 ore în secția de Urgență. Revoltate, rudele au decis să își caute dreptatea pe orice cale după cele întâmplate.
Cazul i-a șocat și pe alți localnici care s-au adunat astăzi exact în fața acelui spital. Fiecare protestatar a adus cu el povestea unei tragedii.
La începutul săptămânii, conducerea Spitalului Județean Constanța anunța sec declanșarea unei anchete în acest caz. Sunt analizate toate documentele medicale și declarațiile personalului sanitar.
Nu este prima dată când Spitalul Județean din Constanța se află în fața unui scandal. De-a lungul anilor mai mulți părinți au reclamat lipsa igienei în secția de pediatrie, sau indiferența medicilor din alte secții. În plus, mai mulți pacienți au acuzat spitalul de malpraxis și există mai multe procese pe rol.
De cealaltă parte, medicii se apără și spun că sunt supraaglomerați. Într-o singură zi la Urgență vin 450 de pacienți, iar personalul medical este insuficient pentru a-i trata pe toți în timp scurt.