Laika, primul cosmonaut, are statuie la Moscova. Acum 60 de ani, cățelușa din Rusia a fost prima ființă care a ieșit în spațiu

3 noiembrie 2017, 20:58

Pe 3 noiembrie 1957, cățelușa Laika avea să schimbe istoria. La doar o lună după ce rușii au plasat pe orbită primul satelit artificial, Sputnik, misiunea Sputnik 2 a însemnat o nouă reușită: un satelit mai mare și care o avea la bord pe Laika, prima ființă de pe Pământ care a ajuns în spațiu.

A fost o călătorie fără întoarcere pentru micuțul patruped, dar care a devenit un simbol al Rusiei și al programului de explorare a spațiului. Laika este comemorată printr-o statuie la Moscova.

Yuri Salnikov, jurnalist: „Este îmbrăcată la fel ca Laika reală. Inclusiv costumul spaţial. Oficialii alegeau căţele, nu mai grele de 5 sau 6 kilograme, ca să nu existe probleme să le îmbrace.”

Laika nu avea stăpân și fusese găsită pe străzile Moscovei. Avea 3 ani și a fost aleasă de oficialii sovietici pentru această misiune, grație temperamentului său foarte docil. Misiunea Sputnik 2 a fost făcută în grabă, iar capsula orbitală nu era echipată cu sisteme care să-i asigure revenire pe Terra. Laika a făcut de două ori ocolul Pământului.

Vladimir Sychev, director stiintific, Institutul de Medicina si Biologie: „La momentul când a fost trimisă Laika în spaţiu, cei mai mulţi credeau că ieşirea din atmosferă înseamnă moarte subită. Aşa că era necesară adunarea de date care să dovedească contrariul.”

Deși în varianta oficială a vremii Laika a trăit aproape 10 zile, de fapt a murit după doar câteva ore de la lansare, din cauza supraîncălzirii capsulei orbitale.

6 luni mai târziu, satelitul Sputnik 2 s-a dezintegrat în atmosferă. Misiunea a deschis însă drumul pentru realizarea primului zbor în spațiu al unui cosmonaut, reușit de Yuri Gagarin în aprilie 1961.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite