La Spitalul Sfânta Maria din Iași se operează doar urgențele, pentru că sterilizatoarele sunt defecte

28 noiembrie 2018, 19:32

Spitalul are două sterilizatoare la blocul operator. Au fost cumpărate în urmă cu patru și, respectiv, doi ani și au funcţionat fără întrerupere. Problemele apar atunci când cedează. La începutul săptămânii s-a defectat o pompă și atunci medicii au decis să facă mai puține intervenții chirurgicale.

Firma care se ocupă de reparaţii a fost anunțată și urmează să remedieze problemele. Aparatele sunt folosite pentru dezinfectarea instrumentarului și a halatelor folosite în timpul intervențiilor chirurgicale. Deocamdată, spitalul are în stoc instrumentar steril, deci nu se pune problema ca operațiile să fie făcute în condiții improprii.

Potrivit managerului, câmpurile operatorii sau halatele sunt dezinfectate în staţia centrală, care este funcțională. Și tot managerul susține că, mâine, problema va fi rezolvată și se va reveni la normal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite