Cu doar câțiva fulgi de zăpadă în această iarnă, clujenii se bucură totuși de schi. La nici o jumătate de oră de oraș, pârtia Feleacu este acoperită cu zăpadă artificială suficientă pentru ca temerarii să se avânte pe schiuri și snowboard. Copiii au fost printre primii pe pârtie.
Încet-încet, prima lecție de schi dă rezultate. Este un pic mai greu la început, mai ales când schiurile nu vor să te ajute. Indiferent de vârsta.
Pârtia pentru începători a fost neîncăpătoare în prima zi când a fost deschisă. Cu mai mult entuziasm din partea adulților decât a copiilor.
Cei mai experimentați nu au avut probleme în a se bucura de o zi de schi ca la carte. Sau mai puțin convențional.
Cine nu vine cu echipament de acasă, îl poate închiria cu prețuri între 10 și 40 de lei.