La Pata Rât, lacul de lichid otrăvitor scurs din dealul de gunoi s-a extins de la 3 hectare la peste 8. Mai mult, deşeurile alunecă în continuare şi s-ar putea prăbuşi peste centura Clujului. Autorităţile nu au găsit încă soluţii pentru această bombă ecologică.
În urmă cu câteva luni, acolo era un teren mlăștinos. Acum a devenit un lac adânc, un lac în toată regula, cu 20.000 m3 de levigat.
Dealul de gunoi vine peste centura Clujului și amenință să o distrugă în câteva luni.
Dealul de gunoi și lacul de levigat sunt bombele ecologice de la Pata Rât. Gunoiul este provenit din fosta rampă a județului, aflată în procedură de închidere. Din acest deal s-a scurs levigatul care formează acum un lac de peste 8 hectare.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri din cadrul CNAIR a făcut verificări la centura Clujului. O serie de măsuri de consolidare a taluzului au fost deja propuse Consiliului Județean.