La Galați a fost adus un bac militar pentru transportul vehiculelor și pasagerilor. Acesta va decongestiona traficul de la punctul de frontieră Isaccea

Măsuri de urgență pentru decongestionarea traficului de la frontiera de est. La Galați a fost adus un bac militar pentru transportul vehiculelor și pasagerilor. Nava, care aparține Ministerului Apărării, face curse timp de 14 ore pe zi. Decizia a fost luată din cauză că, în punctul de trecere a graniței de la Isaccea, tirurile așteaptă ore în șir, în coloane kilometrice, să traverseze Dunărea, dinspre România sau dinspre Ucraina.

12 Iunie 2022, 17:58 (actualizat 12 Iunie 2022, 19:15) Știrile TVR |

Nava militară detașată de Ministerul Apărării la punctul Galaţi - I.C. Brătianu - este un bac fluvial de tip catamaran. Poate transporta până la 300 de tone de autovehicule sau 500 de persoane. Vasul a fost adus în zonă pentru fluidizarea trecerii Dunării prin punctul de frontieră Isaccea-Orlovka. Prima cursă a noului bac fluvial a avut loc sâmbătă după-amiază, când au urcat câteva autovehicule și zeci de pasageri.

Leonard Gheorghiu, comandant de navă NAVROM: Datorită situației, la Isaccea nu mai fac față traficului de acolo. (E nevoie acum vara, pentru că mulți pleacă la mare?) Sigur, pleacă la mare, în Deltă, e trafic, e coadă.

Bacul militar va funcționa zilnic, între orele 6.00 şi 20.00, la interval de 60 de minute.

Leonard Gheorghiu, comandant de navă: Venim în sprijinul populației civile pentru a fluidiza circulația și a facilita transportul mașinilor și utilajelor. Și populației civile.

În ultimele săptămâni, la Isaccea s-au format coloane kilometrice de tiruri pline cu mărfuri care așteptau să treacă Dunărea cu bacul, la granița dintre România și Ucraina. Și astăzi după-amiază, pentru camioane, timpul de așteptare la ieșirea din țară era de 5 ore.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 29°C
IASI 30°C 28°C
CLUJ 29°C 27°C
CONSTANTA 27°C 27°C
CRAIOVA 25°C 29°C
BRASOV 26°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI