La Cumpăna, județul Constanța, au fost reluate lucrările de consolidare după alunecările de teren de acum 2 ani

10 aprilie 2020, 20:05

Primele fisuri pe teren au apărut în 2018 în comuna Cumpăna. S-au format pe malul stâng al canalului Dunăre-Marea Neagră. În 2019, au început lucrările, dar după câteva luni, în ianuarie anul acesta, intervenția a fost oprită din lipsă de fonduri.

Între timp, mai multe familii care au fost strămutate, şi-au văzut limitate posibilităţile de a reveni în casele lor.

Lucrările se reiau după ce Ministerul Transporturilor a alocat încă 25 de milioane de lei pentru continuare consolidării malului din Cumpăna.

Peste 300 de stâlpi de beton vor fi montați pentru stabilizarea malului. 30 au fost deja turnați în toamnă.

Lucrările sunt urmărite cu sufletul la gură de familiile care locuiesc în cele opt case. Oamenii au fost evacuați și de aproape o jumătate de an locuiesc pe la rude sau în locuințele puse la dispoziție de primărie.

Lucrările vor dura cel puțin patru luni. La sfârșit, se vor efectua măsurători și se va stabili dacă alunecarea de teren a fost oprită. Atunci când pericolul nu va mai exista, oamenii se vor putea muta în casele lor.

Inițial, au fost alocați 50 de milioane de lei pentru această lucrare. 5 în toamnă, la care se adaugă 25 de milioane acum. Autoritățile încearcă să încheie lucrarea în limita  a 30 de milioane de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite