La Cluj a fost inaugurat un pod pentru artiştii stradali

Primul pod legal pentru exersarea artei stradale, denumit „Legal Wall", a fost inaugurat la Cluj. Artiştii sunt invitaţi să îşi exerseze creativitatea şi să se exprime liber, pe un un spaţiu de peste 80 de mp.

25 Noiembrie 2021, 08:12 (actualizat 25 Noiembrie 2021, 08:56) |

Dacă în trecut cei care desenau pereţii clădirilor erau blamaţi, acum la Cluj sunt încurajaţi cei care practică artă stradală.

Primul pod legal pentru exersarea artei stradale, denumit „Legal Wall", a fost inaugurat la Cluj. Artiştii sunt invitaţi să îşi exerseze creativitatea şi să se exprime liber, pe un un spaţiu de peste 80 de mp. Acesta a fost amenajat de primărie după propunerile primite în procesul de bugetare participativă. Proiectul a presupus amenajarea unui perete cu suprafața de 81 mp la podul Aurel Vlaicu din cartierul Mărăști.

Primăria a amenajat spaţiul pentru a oferi artiștilor locali posibilitatea de a-și exprima creativitatea. Peretele are un regulament, care interzice manifestările obscene. Edilul șef a atras atenţia artiştilor stradali să nu exerseze pe alte ziduri sau pe clădirile proaspăt renovate, întrucât vor plăti amenzi drastice.

Clujenii mai pot vota proiectele preferate din cele 20 eligibile pentru procesul de bugetare participativă din acest an, până pe 28 noiembrie. Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria din Cluj, prin care ideile şi iniţiativele comunităţii se transformă în realitate. Cele mai votate proiecte vor fi implementate de anul viitor.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI