La Chişinău este sărbătorită Ziua naţională a vinului

1 octombrie 2022, 20:56

Aromele de must şi frigărui au pus stăpânire pe centrul Chişinăului. Mai ales că anul acesta, la Ziua naţională a vinului, au venit mai mulţi producători ca niciodată: 86 de vinării.

Vizitatorii pot participa la ateliere de meşteşugărit şi pot degusta bunătăţile aduse la eveniment.

Ziua naţională a vinului promovează dezvoltarea sectorului vitivinicol, dar şi cultura consumului responsabil.

Producătorii de vinuri speră că recolta de struguri din acest an va fi una bună, în pofida secetei. Mai ales că, de la începutul anului 2022, exporturile de vin au scăzut cu 25% din cauza războiului ruso-ucrainean. Asta înseamnă venituri cu 75 de milioane de dolari mai puțin pentru Republica Moldova.

Acum, cele mai mari exporturi se fac în România, Polonia și Cehia.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite