Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a găzduit luni ceremonia de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, în prezența președintelui Klaus Iohannis, a premierului Florin Cîțu, a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană și a vicepreședintelui Comisiei Europene, Maroš Šefčovič.
La București a fost inaugurat Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență în prezența înalților oficiali români, ai Uniunii Europene și NATO. Centrul va oferi expertiză pentru intensificarea eforturilor comune în gestionarea eficientă a posibilelor riscuri și amenințări.
Autoritățile române își propun ca noul centru să devină un pol de excelență și furnizor de expertiză pentru NATO și Uniunea Europeană, dar și pentru statele membre și partenere ale celor două organizații.
Pentru început, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliența va funcționa ca instituție publică românească, subordonată Ministerului Afacerilor Externe, urmând ca în perioada următoare să fie internaționalizat.
Declarații vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič:
Declarații Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO:
Declarații premierul Florin Cîțu:
Declarații ale președintelui Klaus Iohannis:
Declarații Bogdan Aurescu, ministrul de Externe:
România vrea să devină un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre NATO și UE, odată cu deschiderea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) la București.
Evenimentul se desfășoară cu participarea președintelui Klaus Iohannis, care a inaugurat sediul Centrului în prezența secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și a vicepreședintelui Comisiei Europene, Maroš Šefčovič.
La eveniment participă și premierul Florin Cîțu, dar și reprezentații instituțiilor naționale partenere în operaționalizarea Centrului: Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Apărării Naționale (MApN), Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE).
Inițiativa României privind înființarea și găzduirea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a survenit în contextul în care evaluările naționale, dar și ale NATO și UE relevă necesitatea intensificării eforturilor comune pentru gestionarea eficientă a unui spectru tot mai amplu de provocări.
Astfel, acest proiect reprezintă o iniţiativă a României care contribuie la întărirea rezilienţei NATO, UE și a statelor membre. Prin înființarea și operaționalizarea rapidă a E-ARC, țara noastră va deveni un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre NATO și UE, respectiv pentru parteneri ai celor două organizații, în domeniul rezilienței. De asemenea, prezența unui astfel de Centru pe teritoriul țării noastre va atrage noi avantaje de securitate și de consolidare a vizibilității și rezilienței noastre și a aliaților și partenerilor noștri. Totodată, expertiza asigurată de E-ARC vă fi de utilitate și va putea veni și în sprijinul instituțiilor românești, în domenii de relevanță.
Pentru înființarea și operaționalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a fost constituit un grup de lucru inter-instituțional coordonat de MAE, cu participarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Apărării Naționale (MApN), Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Informații Externe (SIE), Secretariatului General al Guvernului (SGG) și Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Președinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, cu rang de secretar de stat, a fost numit Adrian - Cristian Bratu, diplomat de carieră, director al Direcției Strategii Diplomatice din cadrul MAE. .
Într-o primă etapă, E-ARC va funcționa că instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea MAE, cu participare națională.
Ulterior, în a doua etapă, după operaționalizarea deplină a E-ARC, acesta va fi internaționalizat prin cooptarea unor parteneri din NATO și UE, respectiv state partenere. Centrul este gândit să funcționeze ca un hub de expertiză în domeniul rezilienței, care poate fi folosit inclusiv în sprijinul statelor membre NATO și UE, respectiv al celor partenere. De asemenea, E-ARC va colabora cu sectorul privat, mediul academic, instituții de cercetare internaționale și societatea civilă pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind reziliența la nivelul societății. E-ARC va asigura o platformă pentru discuții strategice, instruire și exerciții, dezvoltare de concepte, precum și furnizarea de lecții învățate și va permite dezvoltarea de diferite programe și inițiative în domeniul rezilienței pe următorii trei piloni: Combaterea/reducerea riscurilor prin anticipare și adaptare, Dezvoltarea de instrumente analitice și bune practici, Cooperare practică în domeniul educației, instruirii și exerciții comune.