La Bruxelles s-a prelungit votarea și după ora 21.00, pentru alegătorii care se aflau în curtea secției

26 mai 2019, 05:39

ACTUALIZARE Votul la Bruxelles s-a prelungit, după ce Secția consulară a ambasadei a decis ca toți cei care se aflau pe proprietatea sa la ora 21.00 (ora Belgiei) să poată să voteze, a transmis Lucian Pîrvoiu, de la Bruxelles:

După ora 21.00 (ora 20.00, ora locală), lumea s-a agitat foarte tare, astfel că, până la urmă, chiar dacă BEC a luat decizia de a nu prelungi programul de vot, s-a ajuns la un compromis, împreună cu cei de la secția consulară a ambasadei și cu poliția din Bruxelles, astfel că s-a decis ca toate persoanele care vor fi, la ora 21.00, în interiorul, pe proprietatea privată a secției consulare a ambasadei, vor putea să voteze până la ultima persoană. Astfel că toată lumea s-a înghesuit și se votează într-un rtim mult mai alert. În curte estimez că sunt 300-500 de persoane care așteaptă să voteze.

 

Astfel că toți cei care așteptau pe stradă s-au înghesuit în curte și așteaptă să intre în sediul secției de vot.

Cozile la secțiile de votare din străinătate s-au format încă de la deschiderea urnelor și s-au întins pe sute de metri în orașe precum Dublin, Munchen, Ulm, Sttutgart, Hamburg, Malmo, Padova, Lion sau Eindhoven.

La Roma, mulți români au preferat să aștepte cu orele în ploaie pentru a vota. Situații similare au putut fi văzute și în alte orașe italiane, precum Ancona, Ravenna, Milano sau Treviso.

Autoritățile par depășite de afluxul de votanți, mult mai mare decât cel estimat. De la răbdarea inițială a alegătorilor, la huiduieli și spirite aprinse s-a ajuns în numai câteva ore.

Și în Spania, unde există o puternică comunitate de români, cozile la secțiile de votare au pus la încercare nervii oamenilor, atât la Madrid, cât și în alte localități.
Oamenii se filmează și transmit imagini pe rețelele de socializare.

 

ACTUALIZARE Mobilizarea la vot este uriaşă în Franţa. Cozile se întind pe sute de metri în jurul secțiilor de votare. Care e situaţia aflăm de la Mihaela Antoche:

ACTUALIZARE Mobilizare masivă la vot la Bruxelles, în inima Europei. Mii de români au venit în faţa sectiilor de vot înainte ca acestea să se deschidă. Aglomeraţia a crescut cu fiecare oră, iar reprezentanţii secţiilor nu mai fac faţă situaţiei, fapt ce i-a nemulţumit profund pe cetăţeni. Ultimele informații ni le transmite corespondentul TVR, Lucian Pîrvoiu:

Atmosfera încinsă la Secția consulară a Ambasadei României din Bruxelles, cu cîteva ore înaintea închiderii urnelor.  Nemulțumirile oamenilor sunt legate de ritmul lent în care sunt procesate documentele, în general de modul în care sunt organizate alegerile la Bruxelles. Prezența masivă la vot se anunță de la primele ore ale dimineții, când mii de oameni s-au așezat la cozi. Reprezentanții secțiilor aglomerate din Belgia iau în calcul posibilitatea de a cere Bucureștiului prelungirea programului de vot.

 

ACTUALIZARE Şi în Republica Moldova românii cu drept de vot au ieşit în număr mare la urne. În mod tradiţional, cea mai aglomerată secţie de vot este cea de la Ambasada României din centrul Chişinăului. Acolo este şi Ileana Pârgaru, de la TVR Moldova.

 

În Irlanda sunt 4 secții de vot, dintre care două în Dublin. La toate sunt cozi de sute de metri.

La Roma, mulți români au ales să aștepte în ploaie pentru a vota. Situații similare au putut fi văzute și în alte orașe italiene, precum Ancona. La Treviso, trebuie să stai la rând mai mult de o oră pentru a putea vota.

În Franța, românii au profitat de vremea frumoasă pentru plimbări prin centrele istorice și pentru a-și exercita dreptul de vot.

În Spania, unde există o comunitate puternică de români, nu au lipsit incidentele între alegători și membrii secțiilor de votare.

ACTUALIZARE 17.00 Aglomerație la vot în Marea Britanie, la Birmingham.

(w500) AglomeraÈ›

ACTUALIZARE 14.45 A fost scandal la mai multe secţii din Spania, unde oamenii aşteaptă ore întregi la coadă ca să poată vota.

La Alca Linares, secția cu cea mai mare participare înregistrată până la această oră – peste 700 de persoane au votat aici – procedura este destul de greoaie.

Sunt foarte mulți oameni care așteaptă la coadă cu copii în brațe, a transmis Felix Damian,  corespondent TVR.

La Paris, timpul de așteptare între momentul în care oamenii se așază la coadă și momentul în care ajung să voteze este de aproximativ două ore.

În interiorul secției, aprope jumătate de oră durează întregul proces.

ACTUALIZARE 14.15 Lumea începe să își pună problema dacă va putea vota până la ora 21.00, când urnele se vor închide, pentru că este o prezență extrem de importantă la Bruxelles, a transmis corespondentul TVR, Lucian Pîrvoiu.  

Numărul românilor care așteaptă să își exercite dreptul la vot este de câteva mii de persoane.

Şi în Republica Moldova românii cu drept de vot au ieşit în număr mare la urne. Tradiţional, cea mai aglomerată secţie de vot este cea de la Ambasada României din centrul Chişinăului.

ACTUALIZARE 14.00 Aglomerație la vot și în Birmingham. În coloana lungă de sute de metri, alegătorii nu s-au arătat dezarmați de vremea nu tocmai favorabilă.

(w500) AglomeraÈ›

(w500) AglomeraÈ›

Imagine din Arcueil, sudul Parisului

(w500) Arcueil -

Trento, nordul Italiei

(w500) Secție de

ACTUALIZARE Ediție specială 12.00 Echipa TVR de la Bruxelles s-a deplasat la secția Reprezentanței permanente a țării noastre pe lângă Uniunea Europeană, unde coada alegătorilor se întinde pe două străzi. Lumea se întreabă deja dacă nu se va repeta situația din 2014, de la alegerile prezidențiale.

Procesul este destul de lent, a precizat Lucian Pîrvoiu pentru Ediție specială.

ACTUALIZARE 11.00 Imagine primită de la secția Luton, Marea Britanie

(w500) AglomeraÈ›

Și în unele localităţi din Germania, Belgia, Suedia şi Olanda, s-au făcut cozi în faţa secţiilor de votare.

Coadă a fost şi la Roma, unde mulţi oameni au stat în ploaie pentru a vota.

Imaginile din oraşe precum Munchen, Stuttgart, Hamburg, Malmo sau Eindhoven ne-au fost trimise de telespectatori în această dimineaţă.

ACTUALIZARE Ediție specială 10.00 Coada celor care vor să voteze se întinde pe sute de metri la Secția consulară a Ambasadei României din Bruxelles, până la 3 străzi distanță de intrare.

Lumea continuă să sosească, iar oamenii sunt hotărâți să aștepte să voteze până diseară, dacă va fi cazul, a precizat Lucian Pîrvoiu.

Procesul de vot decurge normal, deși a fost la un moment dat o mică problemă cu sistemul electronic de înregistrare a codurilor numerice personale. Totul s-a reluat în doar 5 minute.

La Paris se votează de aproximativ 2 ore și 20 de minute. Sunt două secții deschise la Ambasadă, unde este o coadă de 15-20 de persoane. Se votează în ritm fluid, a precizat corespondentul TVR Mihaela Antoche, pentru că sunt mulți voluntari care răspund întrebărilor celor care nu știu exact cum decurge votarea.

Încă 2 secții sunt la Serviciul consular și la Institutul Cultural Român, iar alte 4 în regiunea pariziană.

Marile orașe ale Franței au de asemenea secții de votare – Strasbourg, Lille, Lyon, Nantes, Rennes, Marseille, Nisa, Toulouse.

ACTUALIZARE Ediție specială 07.00 La Bruxelles sunt organizate 6 secții de vot – două la Secția consulară, unde deja mai multe persoane așteaptă să-și exercite dreptul de vot – două la Ambasada României, una la Reprezentanța permanentă pe lângă Uniunea Europeană și una la Institutul Cultural Român.

În Belgia, comunitatea de români este a doua cea mai importantă după cea a francezilor. Sunt înregistrate oficial aproximativ 90 de mii de persoane cu cetățenie română în întreaga Belgie, dar numărul real al concetățenilor care trăiesc și lucrează în regat este mult mai mare, estimat undeva la 150 de mii, a precizat  Lucian Pîrvoiu, corespondentul TVR la Bruxelles.

La Chișinău, secțiile de vot s-au deschis la ora 07.00 fără incidente, a precizat Olga Tarivan, corespondent TVR Moldova, pentru prima Ediție specială a zilei.

Mai mulți alegători s-au prezentat deja, la mai puțin de 20 de minute de la deschiderea urnelor.

În Republica Moldova sunt deschise 36 de secții, cele mai multe, 13, în Chișinău.

ACTUALIZARE 06.10 753 de români aflaţi în străinătate au votat la alegerile europarlamentare până la ora 06.00, cu o oră înainte ca secţiile de votare să se deschidă şi în România. La referendumul pe justiţie şi-au exprimat opţiunea 727 de persoane.

Votul la alegerile pentru desemnarea membrilor din România în Parlamentul European şi la referendumul naţional pe justiție a început în străinătate la Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22.00, ora României (ora 7.00 ora locală), în secţia de votare nr. 18, cea mai îndepărtată secţie de votare organizată în afara graniţelor țării.

În străinătate, votul se desfăşoară pe durata a 33 de ore: 25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00, când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada).

Pentru cele 441 secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii români din  străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a trimis 4.000.500 de  buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru  referendumul național.

Cele mai multe secții de vot sunt în Italia: 76.

Au fost distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaților României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul național, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul național.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a expediat 1.301.230 timbre autocolante și 2.147 ștampile cu mențiunea „VOTAT”. Potrivit MAE, este cel mai mare număr de buletine de vot distribuite secțiilor de votare din străinătate la un proces electoral.

Numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ţinând cont de prezența la vot la procesele electorale anterioare, de distribuţia teritorială a comunităților românești, precum și de estimările privind intenția participării la vot realizate, pe baza informațiilor transmise și a intențiilor exprimate de cetățenii români în cadrul consultărilor pe care misiunile diplomatice ale României le-au organizat cu comunitățile românești din străinătate.

Lista secțiilor de votare organizate în străinătate și adresele acestora pot fi consultate pe pagina de internet a MAE: http://www.mae.ro/node/48090.

Pentru a selecta locația, click pe foto

(w620) Vizualizar

La referendumul național se va vota în aceleași secții de votare organizate pentru alegerile europarlamentare.

Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.

La referendumul național sunt utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări supuse referendumului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite