O româncă pasionată de sport a alergat pe străzile din Phenian, la maratonul organizat în Coreea de Nord şi deschis de câţiva ani şi occidentalilor. Femeia nu va uita cele patru zile petrecute în fortăreaţa coreană şi spune că singurele momente de libertate au fost cele în care alerga.
Maratonul din Coreea de Nord la care a participat Georgeta Petrescu a început pe un stadion gigant unde au fost mobilizaţi 50.000 de oameni şi a continuat pe străzile din Phenian, printre construcţiile monumentale dedicate lui Kim Jong Un şi familiei sale.
“Singurul moment în care m-am simţit liberă a fost în timpul alergării. Au tot felul de monumente închinate poporului şi partidului (...) au Arc de Triumf, am ajuns în piaţa lor în care se întâmplă toate manifestările. Străzile sunt foarte late, iar bucata de Phenian pe care am văzut-o eu e foarte curată”, povesteşte Georgeta Petrescu.
Timp de patru zile a avut ghizi care i-au monitorizat fiecare pas şi nu a folosit internetul sau telefonul.
“Regula care m-a uimit a fost împăturitul ziarului. Ziarul trebuie împăturit în aşa fel încât poza liderului Coreei să nu fie şifonată. Şi nu ai voie împachetezi ceva cu el şi nici să îl arunci la coş. Eram instruiţi zilnic”, mai spune sportiva.
Georgeta lucrează ca expert financiar, dar este pasionată de alergare. S-a înscris la maratonul din Phenian pentru că a vrut să vadă cum se trăieşte în Coreea de Nord. Puţini occidentali reuşesc să treacă printr-o astfel de experienţă.
Din 2014, la maratonul de la Phenian se pot înscrie şi alergători amatori străini. Anul acesta au fost aproximativ 400 de participanţi.