La 60 de ani de la primele zboruri cosmice, Planeta Marte este „cucerită” de roboți

19 mai 2021, 21:27

De la primele zboruri cosmice s-au lansat mesaje umaniste bazate pe speranța că cercetarea cosmică va aduce soluții la problemele pământești precum suprapopularea, războiul, poluarea sau sărăcia extremă.

Dupa 60 de ani, în ciuda fenomenalelor progrese științifice datorate experimentelor din spațiu, multe analize nu foarte optimiste spun că de la fereastra unei stații orbitale ai mai degrabă o vedere panoramică și privilegiată asupra unei implacabile degradări a Terrei sub specia umană.

Cu speranța că această predicție va fi contrazisă, explorarea spațială a luat în colimator o nouă țintă: cum ducem oameni pe Marte?

În prezent, două vehicule robotizate americane sunt active pe suprafața planetei Marte. Iar de trei luni, misiunea chineză Tianwen orbitează planeta roșie iar pe 15 mai, în urmă cu numai câteva zile, Tianwen a reușit să plaseze cu succes propriul robot pe Marte, botezat după zeul chinez al focului, Zhurong.

Asta nu e tot. Emiratele Arabe Unite au și ele un satelit pe orbita lui Marte, denumit Speranța. Toate aceste informații ne fac să credem că un om pe Marte nu ma e o chestiune de Dacă ci de Când.

În urmă cu peste 50 de ani, navele americane Apollo au dus pe Luna 12 oameni. La programul Apollo au lucrat însă aproximativ 400 de mii de oameni și au fost implicate 20 de mii de firme și universități.

Imaginați-vă ce poate face efortul conjugat al mai multor țări, într-o eră digitală, robotizată și care utilizează deja forme avansate de inteligență artificială.

Vom ajunge pe Marte. Și apoi?

 

EPISODUL 1Povestea singurului român care a văzut Pământul de pe orbită. 40 de ani de la zborul în Cosmos al lui Dumitru Prunariu

EPISODUL 2La coadă pentru Cosmos și șansa lui Dumitru Prunariu. 40 de ani de la zborul singurului român în spațiu

EPISODUL 3 40 de ani de la zborul singurului român în Spațiu | Cum i-a dus Dumitru Prunariu ceapă verde în Cosmos lui Vladimir Kovalenok

EPISODUL 4Timbre noi pentru aniversarea zborului cosmic. Echipa Telejurnalului le-a filmat, în exclusivitate, încă din tipografie. Dumitru Prunariu: „Odată ajuns pe un timbru, rămâi veșnic”

EPISODUL 540 de ani de la primul zbor al unui român în spațiu. Dumitru Prunariu a realizat în această misiune 22 de experimente de astrofizică, biologie, chimie și psihologie

EPISODUL 640 de ani de la primul zbor al unui român în spațiu. Dumitru Prunariu a înființat Agenția Spațială Română

EPISODUL 7Nu vă supărați, a cui e Luna? Cucerirea Cosmosului, de la programul sovietic Interkosmos, la Stația Spațială Internațională și la roboții trimiși pe Lună

EPISODUL 8La 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiu, Dumitru Prunariu a fost sărbătorit în orașul natal. L-au felicitat și astronauți de pe Stația Spațială Internaţională.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite