Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO ORA DE ŞTIRI

La 24 de ani de la Mineriada din 1991, Ştefan Frumuşanu întreabă: Cine mi-a ucis fiul?

Evenimentele din septembrie 1991 au marcat profund evoluţia României. Cea de-a patra mineriadă a lăsat în urmă trei morţi şi aproape 500 de răniţi. Prima victimă a fost jandarmul Nicolae Lazăr. Tot atunci au murit tinerii Andrei Frumuşanu şi Aura Crăiniceanu. Autorul celor două crime este încă necunoscut. După un sfert de secol, căutarea chinuitoare a dreptăţii este rezumată de tatăl studentului Frumuşanu într-o întrebare pe cât de simplă, pe atât de sfâşietoare: Cine mi-a ucis fiul? Invitaţi în studioul Orei de Ştiri, Ştefan Frumuşanu şi scriitoarea Tatiana Niculescu Bran au vorbit despre cartea în care, spun ei, apare numele celui vinovat de moartea tinerilor.

25 Septembrie 2015, 22:30 (actualizat 25 Septembrie 2015, 22:58) |
Ora de Știri. Ștefan Frumușanu vrea dreptate pentru uciderea unicului său fiu
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ştefan Frumuşanu, tatăl tânărului Andrei Frumuşanu, mort la Mineriada din septembrie 1991, susţine că ştie cine este ucigaşul fiului său şi că numele acestuia apare în cartea "Cine mi-a ucis fiul?", publicată vineri. În studioul Orei de Ştiri au fost vineri seara Ştefan Frumuşanu, cel care a avut puterea să scrie despre tragedia prin care a trecut, şi scriitoarea Tatiana Niculescu Bran, cea care a îngrijit volumul "Cine mi-a ucis fiul?".

Sosiţi pe fondul confruntării dintre tendinţele reformiste ale guvernului condus de Petre Roman şi conservatorismul preşedintelui Ion Iliescu, ortacii ştiau deja foarte bine drumul Bucureştiului. Minerii au ajuns în Capitală în dimineaţa de 25 septembrie, la gara Băneasa. Au pornit către sediul Guvernului şi au cerut să fie primiţi de premierul român. Refuzul acestuia a fost urmat de atacul Palatului Victoria.

După încă o zi şi o noapte în care au făcut din nou ordine în Bucureşti, minerii au plecat cu promisiunea scrisă că guvernul Roman va fi înlocuit. Bilanţul violenţelor din Capitală a fost tragic. Trei oameni au murit şi aproape 500 au ajuns în spital. Dintre cei dispăruţi, drama tinerilor Andrei Frumuşanu şi Aura Crăiniceanu continuă şi astăzi, după 24 de ani. Confuzia generală creată de mulţimea minerilor masaţi pe platoul din faţa Palatului Victoria a atras şi grupuri răzleţe de bucureşteni. Unii au simpatizat cu demonstranţii şi au strigat cot la cot cu ei.

Alţii se aflau pur şi simplu în trecere. Situaţia a scăpat de sub control, iar minerii au atacat violent forţele de ordine şi au incediat parterul clădirii. Jandarmul Nicolae Lazăr a murit după ce a suferit arsuri grave. Forţele de ordine au tras cu muniţie neconvenţională. Două proiectile i-au lovit mortal pe tinerii Andrei Frumuşanu şi Aura Crăiniceanu. Andrei a murit pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca, iar Aura a mai trăit până a doua zi. Ancheta menită să stabilească împrejurările morţii celor doi a început imediat după restabilirea ordinii, însă cei care i-au împuşcat pe cei doi sunt încă necunoscuţi.

Puteţi urmări înregistrarea dezbaterii din studioul Orei de Ştiri, în secţiunea VIDEO.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 34°C
IASI 33°C 33°C
CLUJ 31°C 31°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 34°C 34°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 August 2019, 06:21
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-08-2019
Deschidere: 9119.36
Maxim: 9156.46
Mimim: 9095
Variatie: -0.27%
EL
11.10
0.45%
BRD
13.42
0.3%
TLV
2.33
0.43%
FP
1.10
0%
SNG
33.50
1.78%
TGN
349.00
0.29%
SNN
12.40
0.49%
IARV
11.90
7.21%
TBM
0.32
2.56%
SNP
0.41
0.98%
ARHIVĂ ȘTIRI