La școală, prin rotație: o treime dintre elevi, la cursuri, ceilalți, online

21 iulie 2020, 19:05

Ministrul Educaţiei spune că în cazul revenirii elevilor la clasă, distanţarea se va face la doi metri sau un metru, în funcţie de recomandări.

Un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii arată şi impactul pe care școala online şi pandemia l-au avut asupra elevilor.

Plictiseala este principala stare resimțită negativ de copii, urmată de obsoseală, tristețe și furie. Copiii mici din ciclul primar sunt cei care au resimțit cel mai puternic impactul negativ al izolării.

Jumătate dintre copii au folosit telefonul părinților pentru școala online, aproape 30 la sută au avut materii neacoperite, iar 7 din 10 au petrecut între 3 şi 4 ore online pe zi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite