Kremlinul susţine că Rusia „nu este interesată” să întrerupă livrările de gaze în Europa

Rusia „nu este interesată” de oprirea livrărilor de gaze către Europa, a declarat luni Kremlinul, pe fondul declaraţiilor care se fac în unele capitale europene cu privire la o astfel de posibilitate, relatează EFE şi Interfax.

25 Iulie 2022, 14:01 (actualizat 25 Iulie 2022, 15:18) Știrile TVR |
Kremlinul susţine că Rusia „nu este interesată” să întrerupă livrările de gaze în Europa

„Rusia nu este interesată de aşa ceva”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Peskov a afirmat că Moscova este un furnizor 'responsabil' de gaze, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.

„Rusia a fost şi continuă să fie o ţară care garantează în mare parte securitatea energetică a Europei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În acelaşi timp, el a subliniat că „dacă Europa continuă pe calea adoptării de restricţii şi sancţiuni fără sens, ceea ce o afectează pe ea însăşi, situaţia va fi diferită”.

„Dar repet, Rusia nu este interesată de asta (închiderea robinetului la gaze către Europa)”, a insistat el.

Moscova a reluat la 21 iulie furnizarea de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream, la 40% din capacitatea de transport a conductei, la fel ca înainte de oprirea tehnică de zece zile, potrivit EFE.

„În condiţiile în care lipsesc 60% (din gaze) şi a instabilităţii politice, nu avem motive să fim liniştiţi”, a subliniat Klaus Mueller, şeful autorităţii germane de reglementare a reţelelor, citat de Reuters.

În acest context, guvernul german a apreciat că Rusia 'nu este un partener de încredere' după reluarea livrărilor prin gazoductul Nord Stream 1, susţinând propunerea Comisiei Europene de reducere a consumului de gaze cu 15%, inclusiv în acele ţări care nu depind de energia rusă.

Potrivit Kremlinului, afirmaţiile liderilor germani 'contrastează cu realitatea şi cu istoria livrărilor'.

Peskov susţine că şi în „cele mai dificile momente” partea rusă a continuat să îşi îndeplinească angajamentele în materie de gaze.

În ceea ce priveşte reducerea actuală a fluxului de gaze, reprezentantul Kremlinului a acuzat încă o dată 'restricţiile ilegale' impuse de ţările europene, printre care şi Germania.

În capitalele europene se vorbeşte însă de un „şantaj” al Mocovei cu livrările de gaze, pe fondul prelungirii războiului pe care l-a declanşat în mod neprovocat în Ucraina şi al sancţiunilor occidentale, care implicit vor fi prelungite şi ele

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 30°C
IASI 24°C 26°C
CLUJ 18°C 21°C
CONSTANTA 27°C 26°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI