Kremlinul confirmă vizita de stat a lui Xi Jinping în perioada 20-22 martie. Beijingul spune că scopul acestei vizite este întărirea încrederii reciproce între Rusia și China

17 martie 2023, 10:29

Președintele Chinei se va întâlni cu Vladimir Putin.,

„În timpul discuțiilor, ei vor aborda probleme de actualitate ale continuării dezvoltării relațiilor de parteneriat  și a cooperării strategice între Rusia și China”, a spus Kremlinul.

„Vor fi semnate o serie de documente bilaterale importante”, a adăugat Reuters.

De la Beijing, oficialii minsterului de externe au precizat că scopul acestei vizite este întărirea încrederii reciproce între Rusia și China.

Cele două state au semnat la începutul anului 2022, cu doar câteva săptămâni înainte de invadarea Ucrainei, un așa-numit parteneriat fără limite. Comerțul între cele două țări a crescut semnificativ de la declanșarea războiului iar China este acum cel mai mare cumpărător de petrol rusesc.

Beijingul s-a oferit chiar să medieze un acord de pace între Rusia și Ucraina, scenariu primit cu scepticism de occident.

Există informații neconfirmate încă oficial că președintele Chinei ar urmă să aibă și o convorbire la telefon cu Volodimir Zelenski. Ar fi un lucru bun consideră Casă Albă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite