Kremlin: Un summit Putin-Biden ar putea avea loc online, în contextul pandemiei

Un posibil summit între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Joe Biden, ar putea avea loc online, în funcţie de recomandările epidemiologilor, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform agenţiei Interfax, transmite dpa.

13 Mai 2021, 16:25 (actualizat 13 Mai 2021, 16:56) |
Posibil summit online

Biden i-a propus lui Putin să se întâlnească într-o ţară terţă, posibil undeva în Europa în cursul acestei veri, în contextul exacerbării tensiunilor între Rusia şi Statele Unite.

Deocamdată, Kremlinul nu a acceptat în mod oficial invitaţia.

Joe Biden urmează să se deplaseze în Europa în luna iunie pentru viitorul summit NATO.

Preşedintele Putin, care a fost vaccinat deja împotriva COVID-19, trebuie să respecte toate măsurile de precauţie, a indicat Kremlinul.

Putin are programată joi o întrevedere tot în mediul virtual cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, deşi acesta se află în prezent chiar la Moscova.

Potrivit lui Dmitri Peskov, decizia ca discuţia să se desfăşoare online a fost luată din cauza pandemiei şi la recomandarea experţilor.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 18°C
IASI 17°C 18°C
CLUJ 12°C 16°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 15°C 16°C
BRASOV 13°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI