Klemm:Vom aplauda îmbrățișarea de către România a unui viitor democratic,consolidarea instituțiilor, inclusiv un sistem judiciar independent

29 iunie 2018, 19:04

StirileTVR.ro vă oferă cele mai importante puncte din discursurile susținute de oficialități

Discursul ambasadorului SUA, Hans Klemm:

  • Mulți dintre voi mi-ați spus că este un semn de noroc și bun să ai ploaie; vă mulțumesc pentru răbdare
  • În 2018 sărbătorim evenimentul Centenarului, un eveniment pentru care SUA sunt mândre că au jucat un rol
  • Se cuvine să sărbătorim și 100 de ani de prietenie între țările noastre
  • Vom încerca să extindem, să consolidăm și să aprofundăm Parteneriatul strategic SUA – România. Vom continua să arătăm România drept un aliat NATO model, care-și îndeplinește sau chiar depășește angajamentele față de Alianță, investind în apărarea sa, modernizându-și capacitățile și contribuind nu doar la securitatea regională, ci și la apărarea transatlantică, și la eforturile de a pune capăt conflictelor din zone aflate la mare distanță de România, precum Afganistan.
  • Împreună vom menține și consolida legăturile transatlantice.
  • Vom continua excelenta cooperare în domeniul aplicării legii, care oferă siguranță și securitate cetățenilor noștri, luptând împotriva terorismului, a infracționalității organizate, a traficului de arme, droguri și de persoane și a influenței maligne a statelor ostile
  • Vom colabora pentru a îmbunătăți securitatea cibernetică și pentru a oferi apărare împotriva amenințărilor hibride
  • Vom promova valorile americane și vom aplauda îmbrățișarea de către România a unui viitor democratic și consolidarea instituțiilor sale democratice, inclusiv un sistem judiciar independent
  • Vom încuraja contribuțiile României la securitatea energetică a Europei, inclusiv prin luarea măsurilor necesare investițiilor strategice în producția de energie în Marea Neagră, cu un enorm potențial de a transforma România într-un centru regional de producție, dar și distribuție de energie
  • Vom sprijini un mediu de afaceri stabil, investițional, previzibil și transparent, pentru a atrage investitori americani în România, pentru a dezvolta comerțul dintre țările noastre și pentru a promova prosperitatea economică comună.
  • Vom comemora victimele Holocaustului și îi vom educa pe copiii noștri pentru a le explica despre răul antisemitismului și extremismului.
  • SUA sunt recunoscătoare pentru contribuția generoasă a instituțiilor românești la crearea unui muzeu dedicat istoriei evreilor din România.
  • România are propriile sale țeluri și obiective în ceea ce privește Parteneriatul nostru strategic și noi vom lucra împreună pentru a îndeplini acele aspirații.
  • Acum, când sărbătorim Independența Americii, Centenarul unității României și prietenia existentă între America și Românie din ultimii 100 de ani, sper la un parteneriat și mai puternic, pe măsură ce întâmpinăm împreună provocările, dar și extraordinarele oportunități ce ne așteaptă.

Discursul președintelui României, Klaus Iohannis:

  • Cu ocazia specială a celebrării Independenței SUA, este plăcerea și privilegiul meu să felicit din partea mea și a poporului român întrega națiune americană
  • Declarația de Independență americană semnată acum 242 de ani ne învață o lecție extrem de valoroasă despre capacitățile și puterea pe care poporul le deține pentru a lupta cu succes pentru principii, idei, valori, libertăți și drepturi.
  • Moștenirea acestui document va reverbera în istorie.
  • Ne alăturăm aniversării prietenilor și partenerilor noștri americani în anul Centenarului României moderne
  • Istoria României, cea de dinainte de 1989, dar și prin evenimente mai recente, ne reamintește constant că democrația nu trebuie luată drept un dat garantat. Poate că aceasta este cea mai mare lecție pe care trebuie să ne-o însușim la acest bilanț de 100 de ani de devenire modernă. Democrația trebuie consolidată și apărată în fiecare zi, cu toată determinarea. În România, în Europa și în toate colțurile lumii. Timpurile dificile cu care ne confruntăm acum au însă și capacitatea de a ne atrage atenția asupra necesității de a păstra unitatea și solidaritatea între ambele maluri ale Atlanticului.
  • Relația transatlantică nu este importantă doar pentru securitatea și prosperitatea comune ale UE și ale SUA, dar și pentru setul esențial de valori democratice ale comunității din care facem parte. Pentru că dacă valorile care stau la baza societăților noastre occidentale se erodează, atunci însăși substanța relației transatlantice e amenințată. După cum prea bine știți, sunt un susținător ferm al ideii că, pentru România, întărirea Parteneriatului transatlantic rămâne de importanță vitală, țara noastră fiind un stat dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât și Parteneriatului strategic cu SUA.
  • Sunt convins că președinția Consiliului UE pe care România o va exercita peste 6 luni va reprezenta o oportunitate deosebită și pentru promovarea și consolidarea Parteneriatului transatlantic, pentru care cu toții trebuie să acționăm consecvent și hotărât.
  • De Ziua Independenței SUA, doresc să asigur partenerul nostru strategic că sunt ferm angajat în a acționa astfel încât țara noastră să rămână același actor implicat, responsabil și stabil, care-și respectă angajamentele asumate la nivel bilateral și multilateral, și care-și consolidează capacitatea de a fi un furnizor de securitate și de a proiecta valorile noastre comune în regiune.
  • Reiterez determinarea României pentru dezvoltarea și extinderea Parteneriatului nostru strategic pe toate dimensiunile sale, așa cum am convenit cu domnul președinte Trump la excelenta întâlnire de acum un an.
  • Cooperarea dintre România și SUA în plan politic, militar și de securitate au ajuns la un nivel excepțional. Încurajez totodată identificarea de soluții creative și eficiente pentru a consolida în continuare și dimensiunea economică, inclusiv prin investiții și proiecte de afaceri comune în domenii strategice, de interes reciproc, cum este, de exemplu, cel energetic.
  • Însă pentru ca acest obiectiv, alături de altele, să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiție puternic și independent, o guvernare transparentă și responsabilă, care chiar respectă statul de drept. Toate acestea nu reprezintă o opțiune, ci singura alegere pe care putem s-o facem pentru o Românie sănătoasă și puternică, partener strategic al SUA și stat membru al UE și al NATO.
  • Mulțumesc  Statelor Unite pentru sprijinul constant acordat României în acest scop.
  • Veți găsi mereu în România un aliat, un partener și un prieten pe care vă puteți baza.
  • Închei prin a ura „La mulți ani!” Statelor Unite ale Americii.

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti celebrează astăzi şi 100 de ani de relaţii bilaterale româno-americane, subliniind prosperitatea, securitatea şi democraţia.

Faţada ambasadei a fost decorată cu portrete ale unora dintre personalităţile române a căror contribuţie adusă în diverse domenii de activitate a influenţat relaţiile cu Statele Unite şi care s-au stabilit peste Ocean.

Printre aceștia, compozitorul George Enescu, scriitorul şi activistul politic Elie Wiesel sau gimnasta Nadia Comăneci.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite