Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Ierusalim, unde participă, alături de 40 de lideri mondiali, la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului. Șeful statului s-a întâlnit marți cu omologul său, Reuven Rivlin.
Întâlnirea dintre cei doi președinți este practic un preambul la evenimentele care vor culmina la Ierusalim joi cu o ceremonie impresionantă, dedicată victimelor Holocaustului, la 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz - Birkenau, a transmis Ramona Avramescu pentru principalul Telejurnal.
Președintele Israelului, Reuven Rivlin, a început să-i primească de azi pe cei peste 40 de șefi de stat. Chiar și așa, într-o companie foarte selectă, președintele Israelului a subliniat natura specială a legăturilor dintre România și Israel, o legătură care vine nu doar din apropierea geografică - nici nu e nevoie să luăm avionul, putem ajunge înot, a glumit Rivlin - dar și din legăturile speciale între oameni.
Numeroși cetățeni israelieni sunt originari din România. Între ei, Reuven Rubin, un pictor celebru în Israel, care s-a născut la Galați. Lucrările sale pot fi găsite nu doar în muzee, ci și la reședința prezidențială unde a avut loc întâlnirea de astăzi, a precizat trimisul special al Știrilor TVR.
De altfel, Rubin a fost menționat de președintele Klaus Iohannis și în mesajul pe care l-a scris în Cartea de Onoare a președinției.
Probabil cea mai puternică legătură între cele două țări vine, spune Reuven Rivlin, din angajamentul hotărât al României de a păstra vie și de a cinsti memoria victimelor Holocaustului.
Toate acestea se vor materializa, așa cum a promis președintele Klaus Iohannis în prima sa vizită în Israel, acum 4 ani, într-un Muzeu al Holocaustului, care se va înființa la București.