Klaus Iohannis participă la Bruxelles la Consiliul European de vară. Președintele l-a decorat pe Donald Tusk cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce

La Bruxelles a început Consiliul European de vară, cu o agendă concentrată pe gestionarea pandemiei și pe planurile de relansare și reziliență de după aceasta.  Președintele l-a decorat pe Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce.

24 Iunie 2021, 07:47 (actualizat 24 Iunie 2021, 14:29) |

Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European, unde se discută despre redresarea economică a statelor membre, dar și despre strategia pentru un eventual val patru al pandemiei. Pe agendă se află și teme precum fenomenul migrației, relațiile externe ale UE, în special cu Turcia, în contextul situației din Mediterana de Est, dar și cu Federația Rusă.

ACTUALIZARE Declarații Klaus Iohannis la Bruxelles:

  • O să vorbim la summit despre aprobarea mecanismului de accesare a fondurilor europene
  • Comisia poate acum să împrumute bani in numele UE și să finanțeze aceste planuri de redresare si reziliență
  • Vom discuta despre relația cu Turcia, cu Federația Rusă
  • Mâine vom avea un summit euro in format extins, inclusiv cu participarea statelor membre care nu sunt încă în zona euro
  • Despre relația cu Rusia: Sunt anumite chestiuni pe care nu le putem tolera
  • Discuția va fi una foarte complicată
  • Este important să găsim o modalitate prin care putem să exprimăm cu fermitate poziția noastră bazată pe valori
  • În chestiuni globale trebuie să ajungem la o comunicare
  • Campania de vaccinare - cum se poate impulsiona: Știm că pandemiile se produc în valuri
  • La noi campania de vaccinare a fost un succes, noi practic am oprit pandemia
  • Acum nu mai avem un interes  foarte mare pentru vaccinate, dacă avem puține cazuri
  • Eu cred că vaccinarea este vitală

ACTUALIZARE Președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European, fost președinte al Consiliului European, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, decret semnat la începutul anului trecut.

(w500) Klaus Ioha

"Donald Tusk este un vechi prieten al României și un adevărat european. Ne amintim cu toții de discursurile sale inspiratoare în limba română pe care le-a susținut la începutul Președinției României la Consiliul UE, la Ateneul Român, și la Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019, dar și de afinitățile sale strânse cu România și cu numeroase simboluri culturale cu care rezonează profund poporul român. Donald Tusk este una dintre cele mai euro-entuziaste personalități europene, jucând un rol important în consolidarea Uniunii Europene, în transformarea acesteia la nivel global și în asigurarea unității națiunilor noastre", a declarat președintele Iohannis cu această ocazie.

"De-a lungul mandatului său, Președintele Tusk a susținut în mod semnificativ acțiunile desfășurate de Președinția noastră la Consiliul UE, contribuind la succesul acesteia, un succes important nu numai pentru România și poporul român, ci și pentru obiectivul comun de consolidare a proiectului european în ansamblu. Donald Tusk și-a adus contribuția definitorie la ceea ce suntem mândri să numim astăzi „spiritul de la Sibiu”. Summitul informal organizat în România și prezidat de Donald Tusk a transmis un mesaj puternic de unitate în întreaga Europă, de angajament față de consolidarea în continuare a drumului nostru comun și de încredere în viitorul Uniunii Europene. În discursul său de la sfârșitul Consiliului European din iunie 2019, președintele Tusk și-a exprimat aprecierea pentru toate rezultatele înregistrate de Președinția română la Consiliul UE, de la adoptarea a peste 90 de dosare legislative, până la progresul important în ceea ce privește Cadrul Financiar Multianual, precum și organizarea Summitului de la Sibiu"- a mai spus președintele.

Iohannis a reamintit că Donald Tusk a avut o relație strânsă cu România și în perioada 2007-2014, când era premier al Poloniei.

Teme pe agenda Consiliului European

Reuniunea este prima de un an și jumătate la care este permis accesul fizic al jurnaliștilor.

Principalele subiecte de pe agenda reuniunii vizează coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, procesul de redresare economică a Uniunii, gestionarea fenomenului migraţiei, relaţiile externe ale UE, în special relaţia cu Turcia, în contextul situaţiei din Mediterana de Est, şi relaţia cu Federaţia Rusă.

De asemenea, preşedintele Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins, în care vor fi abordate provocările economice pentru Zona Euro în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi progresele înregistrate cu privire la Uniunea Bancară şi Uniunea Pieţelor de Capital.

În marja Consiliului European, liderii Uniunii Europene vor avea o întâlnire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, reconfirmat pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea organizaţiei. Agenda de discuţii va cuprinde subiecte precum multilateralismul, combaterea schimbărilor climatice, drepturile omului, pacea, dezvoltarea şi redresarea globală post COVID-19.

Joi, şeful statului, Klaus Iohannis, îl va decora pe preşedintele Partidului Popular European, Donald Tusk, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, decret semnat la începutul anului trecut.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 18°C
IASI 16°C 12°C
CLUJ 16°C 13°C
CONSTANTA 22°C 17°C
CRAIOVA 24°C 20°C
BRASOV 19°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI