Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns întrebării adresate de jurnalistul TVR Lucian Pîrvoiu, legate de petiția depusă în Parlamentul European, în urma unui demers iniţiat de fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, susținut de europarlamentari români. Semnatarii documentului reclamă discriminarea cetățenilor români și cer legislativului de la Bruxelles să apere drepturile românilor la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Șeful statului participă, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de primăvară şi la Summitul Euro în format extins, care au loc la Bruxelles.
“Aceste inițiative sunt salutare, fiindcă e bine să se știe că nu numai noi, politicienii, ne dorim ca România să intre în Schengen, nu numai noi de dorim să protejăm mediul. Este bine să avem sprijinul societății civile, al oamenilor simpli și să știm că și ei vor un mediu mai curat. Dacă prin aceste inițiative procesul propriu-zis va fi accelerat, vom vedea. În realitate, procesul se desfășoară acolo unde s-a desfășurat din capul locului. Parlamentul European a dat de mult rezoluții de tipul acesta, că România și Bulgaria trebuie să fie parte din Schengen, însă legea este că se votează în Consiliul Uniunii în formatul JAI. Pentru a ajunge la o decizie favorabilă, toată lumea trebuie să se implice și politic. De data aceasta, este complicat, fiindcă Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen”, a precizat Klaus Iohannis.