Tensiunea de pe scena politică dă naștere unei avalanșe de scenarii. Deputatul PMP Eugen Tomac vorbește chiar de posibilitatea ca în locul lui Sorin Grindeanu să fie propus un membru al UDMR. Liderii maghiari l-au ironizat pe Eugen Tomac și spun că nu există această variantă. Președintele Klaus Iohannis așteaptă deciziile oficiale ale PSD și apoi va avea o reacție, a precizat purtătorul său de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi.
"Surse: Liviu Dragnea i-a cerut demisia lui Sorin Grindeanu"
"Observăm că sunt doar informații pe surse. Nu sunt, deocamdată, decizii oficial comunicate. Tocmai de aceea, în acest moment, noi, la nivel de Administrație Prezidențială, domnul președinte, așteptăm să vedem ce se întânplă din punct de vedere oficial și după aceea vom avea, desigur, o reacție. Este responsabilitatea partidului de guvernământ să facă o evaluare în legătură cu activitatea miniștrilor și dacă sunt observate probleme în modul în care unii dintre miniștri și-au desfășurat ori își desfășoară activitatea, evident, că acești responsabili pot să ia deciziile care se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui României, Mădălina Dobrovolschi.
Scenariul avansat de PMP vorbește de un nou prim-ministru, însă din partea UDMR. Liderii maghiari i-au ironizat pe un ton neobișnuit pe cei de la PMP.
"L-ați întrebat pe domnul Tomac ce a fumat azi-dimineață? Și cu un aer grav a anunțat acest lucru. A tras ceva pe nas? Nu există o invitație oficială. Există o coaliție cu guvern, cu premier, cu tot. Ar fi extrem de incorect să intru în speculații ce se va întâmpla, când se va întâmpla", a afirmat președintele UDMR, Kelemen Hunor.