Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TVR NEWS

Klaus Iohannis: Sunt dispus să mă apuc foarte serios şi foarte hotărât de treabă

Pe 16 noiembrie, cetăţenii României au dat semnalul schimbării profunde în România. Acest semnal este unul extrem de puternic, este un semnal atât pentru mine, cât şi pentru clasa politică. Eu am înţeles acest semnal dat de cetăţenii români, a declarat, luni, Klaus Iohannis. El a spus, într-o conferinţă de presă la sediul ACL, transmisă LIVE de TVR News, că va fi preşedintele tuturor românilor, "un preşedinte liber", care îi va reprezenta pe români.

17 Noiembrie 2014, 11:15 (actualizat 17 Noiembrie 2014, 18:49) |
Iohannis cere demiterea responsabililor pentru haosul din diaspora
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Corespondentul TVR Maria Buruiană
ACTUALIZARE 14:00 Imediat după ce a transmis o serie de mesaje în conferinţa de presă, Klaus Iohannis, preşedintele ales al românilor, a plecat spre Sibiu. Se va reîntoarce în Capitală pentru că marţi urmează o şedinţă la vârful PNL, unde se vor face o serie de analize şi se vor stabili următoarele strategii, a transmis corespondentul TVR Maria Buruiană pentru Telejurnal.

Klaus Iohannis îi cere preşedintelui Traian Băsescu să fie retraşi toţi ambasadorii şi consulii din diaspora, acolo unde nu s-a gestionat "corespunzător" situaţia din secţiile de vot.

Îl rog pe preşedintele încă în funcţie să analizeze această situaţie şi să recheme de pe post pe toţi diplomaţii care nu au gestionat corespunzător situaţia din secţiile de vot. Consider că este un gest minimal să fie retraşi ambasadorii şi consulii acolo unde românii au fost umiliţi, a declarat, luni, Klaus Iohannis.

De asemenea, Klaus Iohannis cere Guvernului să îi demită pe cei vinovaţi de organizarea dezastruoasă a votului în diaspora. El a mai cerut Executivului să vină în Parlamentul cu bugetul pe 2015, "cu cât mai redepe cu atât mai bine".

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis a cerut Parlamentului să pună legea amnistiei şi gratierii pe ordinea de zi de marţi  şi "să o pice".

Declaraţiile lui Klaus Iohannis:

  • Dragi români, cu peste 62 de milioane de voturi m-aţi ales preşedinte al României. Vă multumesc!
  • Mulţumesc românilor care au ieşit la vot: o prezenţă fenomentală de peste 64%. Este cea mai plăcută surpriză de la aceste alegeri
  • Este clar că acum campania a trecut, ce a fost de ales s-a ales. Acum trebuie să ne apucam de treabă. Eu sunt dispus să ma apuc foarte serios şi foarte hotărât de treabă
  • Pe 16 noiembrie cetăţenii României au dat semnalul schimbării profunde în România. Acest semnal este unul extrem de puternic, este un semnal atât pentru mine, cât şi pentru clasa politică. Eu am înţeles acest semnal dat de cetăţenii români. Îi indemn pe politiceni să ia seama, să ia în considerare acest semnal dat printr-un vot covârşitor. Îi îndemn pe politicieni să judece bine ce au de făcut în zilele urmatoare
  • Solicit Parlamentului să se ţină de cuvânt şi mâine să pună pe ordinea de zi legea amnistiei şi gratierii şi să o pice. Tot mâine, rog Parlamentul să ia în discuţie toate solicitările venite din partea justitiei şi să le încuviinţeze pe toate. Rog partidele poltice să înceapă urgent discuţiile pe legea votului electronic şi a votului prin corespondenţă. Nu vreau să se mai întâmple vreodată ce s-a întâmplat la votul din diaspora
  • Cineva trebuie să suporte consecinţele votului catastrofal organizat în diaspora. Guvernul va trebui să analizeze această chestiune şi să-i tragă la răspundere şi să îi demită pe cei vinovaţi de organizarea dezastruoasă a votului în diaspora. Cei vinovaţi trebuie să răspundă cu funcţia
  • Îl rog pe preşedintele încă în funcţie să analizeze această situaţie şi să recheme de pe post pe toţi diplomaţii care nu au gestionat corespunzător situaţia din secţiile de vot. Consider că este un gest minimal să fie retraşi ambasadorii şi consulii acolo unde românii au fost umiliţi
  • Nu accet să se tragă cu gaze lacrimogene acolo une românii vor să voteze
  • Voi continua parteneriatele care sunt pilonii politice externe a României: Parteneriatul strategic cu SUA, rolul nosrtu în NATO şi UE. Voi dovedi că România este un partener serios, credibil şi de cursă lungă
  • Invit Guvernul să poftească în Parlament cu bugetul pe 2015, cu cât mai redepe cu atât mai bine
  • Dragi români, vreau să ştiţi că eu voi fi preşedintele românilor, voi fi un preşedinte liber, vă voi reprezenta pe voi!

VIDEO
Răspunsuri la întrebările jurnaliştilor
Răspunsuri la întrebări:

  • Astăzi vorbim despre rezultatul votului care este foarte clar. De mâine PNL, noul PNL, îşi va face cunoscută opţiunea în ce priveşte parcursul viitor
  • Am fost sunat de primul ministru şi am avut o conversatie telefonică. Crin Antonescu nu m-a sunat.
  • Să se analizeze şi cei vinovaţi să plece
  • Voi schimba felul în care se face politică în România.
  • Fuziunea între PNL şi PDL a fost decisă la sfârşitul lui iulie în congres comun şi ea a fost întregistrata săptămâna trecută, ea este finalizată şi nu mai există cale de întoarcere.

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale a făcut luni dimineaţă prima declaraţie publică după ce BEC a comunicat rezultatele aproape finale.

După centralizarea voturilor din 99,07% din secţiile de votare, Klaus Iohannis a obţinut 54,5% din voturi, iar Victor Ponta 45,49% în turul doi al alegerilor prezidenţiale, conform rezultatelor oficiale parţiale furnizate de BEC, luni la ora 11.00.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 32°C
IASI 31°C 33°C
CLUJ 30°C 29°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 29°C 30°C
BRASOV 27°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Iunie 2019, 10:38
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-06-2019
Deschidere: 8525.82
Maxim: 8582.94
Mimim: 8525.82
Variatie: 0.57%
BRD
12.06
0.17%
TLV
2.29
0.22%
FP
1.01
1.49%
CEON
0.36
1.37%
TGN
367.00
0%
TVBETETF
11.40
0.87%
SIF5
2.10
0.47%
TRP
0.30
0.34%
PBK
0.08
0%
ROCE
0.12
0%
ARHIVĂ ȘTIRI