Klaus Iohannis: Nu cred că, în această etapă, carantinarea pentru București este o soluție, dar restricții suplimentare sunt necesare. Sper ca cei din Comitetul bucureștean să fie înțelepți

Președintele Klaus Iohannis a pledat miercuri pentru impunerea de noi restricții în Capitală, după ce rata de infectare cu coronavirus a depășit pragul în care se impune carantina. El a subliniat că nu crede că o astfel de măsură precum carantina este o soluție în acest caz. Șeful statului a arătat că trebuie eliminate aglomerările. Miercuri, incidența infectărilor a crescut în Capitală la 6,37. Autoritățile locale amână însă o decizie.

24 Martie 2021, 11:08 (actualizat 24 Martie 2021, 15:10) |
Klaus Iohannis: E nevoie de restricții suplimentare în București
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

"Cred că pentru București este nevoie să se ia măsuri suplimentare, deci restricții suplimentare", a declarat președintele Klaus Iohannis miercuri la prânz, la Dăbuleni, unde a participat la o acțiune de împădurire. "Sper ca cei din Comitetul bucureștean să fie înțelepți și să înțeleagă acest lucru", a adăugat șeful statului.

"Restricții, probabil, sunt necesare acolo unde se formează aglomerații și probabil este nevoie de a reduce aceste aglomerații în special în weekend, probabil vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine și pentru mall-uri. Pe scurt, trebuie eliminate aglomerările", a subliniat el.

"Dacă respectăm restricțiile, noi îi ajutăm pe cei din prima linie - medicii, personalul medical – și îi ajutăm pe cei mai puțin norocoși dintre noi care fac o formă mai gravă de boală", a adăugat șeful statului.

"Nu cred că, în această etapă, carantinarea pentru București este o soluție, dar restricții suplimentare sunt necesare, fiindcă nimeni nu-și dorește să ajungem în situația de avarie ca să nu mai putem gestiona valul, acest al treilea val", a reiterat președintele, răspunzând unei alte întrebări.

"Vedeți foarte bine, în fiecare zi, din păcate, sunt foarte mulți care se îmbolnăvesc și, din păcate, sunt și foarte mulți care ajung la terapie intensivă. Acolo este problema cea mai mare, fiindcă numărul de locuri de terapie intensivă este limitat și s-a creat în ianuarie - februarie impresia că pandemia cumva a trecut, o impresie, din păcate, greșită. Autoritățile competente nu s-au preocupat să extindă numărul locurilor de terapie intensivă pentru pacienții COVID și suntem în această situație când, practic, în fiecare zi se ajunge la limită. Doar cu restricții suplimentare, cu respectarea lor, evident, putem să facem față acestui val trei", a ținut să adauge Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis: Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică de Sfintele Paști

Pentru București, mai multe ipoteze de lucru au fost vehiculate în spațiul public în ultimele 24 de ore. Printre acestea, închiderea mai devreme a magazinelor - fie la ora 18.00, fie la ora 16.00, restrângerea activităților în weekend, închiderea locurilor de joacă, trecerea tuturor cursurilor în online.

Potrivit unor surse, Comitetul Național pentru Situații de Urgență ar urma să se întrunească în ședință joi.

Marți, în timp ce bucureștenii se întrebau dacă e cazul să se pregătească de carantină, autoritățile, în frunte cu premierul, făceau apel la calm și răbdare.

Chiar și ministrul Sănătății și-a nuanțat opinia privind necesitatea carantinei. "Nicio măsură nu poate fi exclusă, niciodată, atât timp cât este vorba de sănătatea oamenilor, dar nu vorbim de carantinarea în zilele imediat următoare. Există un set de măsuri care vor fi anunțate cel mai probabil în cursul zile de astăzi", a declarat Vlad Voiculescu.

Măsurile suplimentare nu au mai fost însă adoptate.

Ședința de la Ministerul Sănătății, în care trebuia să se decidă și un nou mod de calcul al ratei de incidență, mai reprezentativ, s-a terminat fără declarații și fără concluzii.

Prefectul spune că nu poate lua alte măsuri dacă ele nu îi sunt propuse de instituțiile abilitate.

Între timp, Prefectura Ilfov a anunțat interzicerea activităţilor cu publicul în restaurantele din localităţile necarantinate.

Bilanțul infectărilor rămâne îngrijorător la nivelul întregii țări. Marți au fost înregistrate 6.149 de cazuri noi - cele mai multe din ultimele 5 zile - și 174 de decese. Peste 1.300 de persoane erau internate la terapie intensivă.

Spitalele sunt din nou ocupate la capacitate maximă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 5°C
IASI -2°C 3°C
CLUJ -6°C -1°C
CONSTANTA 0°C 2°C
CRAIOVA 1°C 4°C
BRASOV -4°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI