Klaus Iohannis, la Craiova: Am primit toate promisiunile necesare privind infrastructura. Mihai Tudose: Suntem în grafic

12 octombrie 2017, 11:30

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Uzina de la Craiova că atragerea de investiții și infrastructura sunt cele mai importante pentru dezvoltarea economică, și ar trebui să fie priorități zero pentru orice Guvern.

Investițiile mari au făcut dintotdeauna casă cu dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. În economie, parteneriatul înseamnă cooperare și concurență prin antreprenoriat, inovație și productivitate. Aceasta este calea succesului economic și nu există scurtături în drumul spre prosperitate, indiferent cât de mult pretind uneori politicienii că doar ei sunt capabili să inventeze, a spus Iohannis.

Președintele a adăugat că povestea de succes a companiei Ford ne arată că, în economia de piață, performanța este întotdeauna măsura valorii, de aceea este bine să înțelegem că piața nu este adversarul cuiva, ci doar mijlocul prin care realizările valoroase ajung să iasă la suprafață și să ducă la prosperitate.

În atragerea de investiții, administrația locală are un rol cheie pe care îl încurajez să devină regulă și nu excepție. Știm cu toții că una dintre cerințele esențiale este asigurarea unei infrastructuri de calitate pentru a beneficia de investiții mai mari, mai performante, pentru a reduce din diferențele regionale mari. Infrastructura de transport trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Guvern,  a declarat Iohannis.

În discuțiile pe care le-am avut înainte de a ajunge aici,  am atins aceste subiecte și am primit toate promisiunile necesare, a subliniat Klaus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că imperativele pe care România le are în materie de infrastructură sunt necesare „nu numai ca industria auto să devină mai atractivă și mai competitivă, ci pentru ca românii să poată călători eficient și în siguranță, pentru ca dezvoltarea României să se așeze pe baze solide și sănătoase”.

La rândul său, premierul Mihai Tudose a subliniat că România este un mediu bun pentru a face, business, pentru a face produse de calitate, un loc în care poți construi, în care o companie de dimensiunea Ford nu a venit pentru o aventură ci pentru a face ceva stabil, să rămână.

S-a vorbit despre infrastructură, am spus și reprezentanților companiei și dvs că nu facem infrastructură care să lege Craiova de restul României pentru companie, sau numai pentru această companie, o facem pentru noi, pentru restul României. De data aceasta, astăzi, în ceea ce privește infrastructura care leagă Craiova de restul țării,  nu mai suntem la nivel de promisiuni, suntem în grafic. La ora la care vorbim, zilele acestea, săptămâna viitoare se întâmplă lucruri. Sunt lucrări de infrastructură care sunt în proceduri de licitare de atribuire. Au început să se întâmple lucruri și pe acestă zonă. România înțelege să își respecte angajamentele, a spus Tudose.

______________________________________________________________

După lansarea de la Craiova, premierul Tudose va reveni la București pentru ședința Comitetului Executiv Național al PSD, unde va fi lămurită situația remanierii guvernamentale.

De asemenea, se vor tranșa și raporturile dintre Guvern și partid, după cum a anunțat acum două zile premierul Mihai Tudose, la finalul unei întâlniri-maraton cu președintele PSD, Liviu Dragnea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă