Klaus Iohannis, la Bruxelles: După negocieri complicate am obținut pentru România 79,9 miliarde de euro

21 iulie 2020, 08:04

Președintele României, Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles: După negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negocieri, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. Negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare, vom folosi acesta suma de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, vom construi spitale, școli,  pentru a moderniza marile sisteme publice, mare parte din acești bani vor fi folosiți pentru relansarea economică.

„Vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, a mai spus președintele statului.

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă