Klaus Iohannis, la ședința solemnă dedicată NATO: Această guvernare eșuată reprezintă un risc pentru țară. Acțiunile PSD riscă să fragilizeze statutul țării noastre în NATO și UE

2 aprilie 2019, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în discursul său din Parlament că „asaltul fără precedent” al majorităţii PSD la adresa statului de drept „riscă să fragileze” statutul României în Alianţă şi în UE. „Această guvernare eșuată reprezintă un risc pentru țară”, a spus Iohannis.

Președintele  a transmis Guvernului şi Ministerului Apărării că trebuie să pună în practică strategia de înzestrare a Armatei, adăugând că faptele demonstrează altceva iar incompetenţa guvernanţilor riscă să afecteze chiar modul în care România îşi îndeplineşte angajamentele şi responsabilităţile în NATO.

Şeful statului a arătat că are responsabilitatea de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice: „Este atribuţia mea constituţională să atrag atenţia că o guvernare bună, o guvernare corectă, o guvernare cinstită reprezintă inclusiv o garanţie de securitate pentru România, în timp ce această guvernare eşuată reprezintă în sine un risc pentru ţară. Ne confruntăm cu ameninţări tot mai complexe, atât clasice, cât şi asimetrice şi hibride, provenind din multiple direcţii strategice, care tind să afecteze în moduri tot mai subtile NATO. De aceea, este nevoie de coeziune politică internă în fiecare stat Aliat, precum şi de unitate politică şi solidaritate la nivelul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.”

În discursul său, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat regretul că şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO a fost transformată de către preşedintele României „într-un eveniment de campanie electorală”:  „Azi am venit la o şedinţă solemnă dedicată aderării ţării noastre la NATO. Regret că acest eveniment important a fost transformat de către preşedintele României într-un eveniment de campanie electorală.”

Klaus Iohannis a fost întâmpinat la Parlament de liberalii Alina Gorghiu şi Marilen Pirtea şi s-a întâlnit la intrarea în sala de plen cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu premierul Viorica Dăncilă, cu care s-a salutat.

Printre participanţii la şedinţă se numără foştii preşedinţi ai României Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, dar şi membri ai Guvernului, înalţi oficiali şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

Şedinţa solemnă este condusă de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a început cu intonarea Imnului Naţional.

Parlamentul adoptă, cu această ocazie, o declaraţie.

România a dobândit statutul de Aliat în 2004. La 29 martie 2004, la Washington, a fost depus instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc, la Bruxelles, ceremonia arborării drapelului de stat la Cartierul general al NATO şi reuniunea miniştrilor de externe Aliaţi, fapt care a marcat simbolic aderarea ţării noastre la Alianţă.

Discursul integral al președintelui Klaus Iohannis:

„Domnilor Preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Doamnelor și domnilor membri ai Guvernului,

Excelenţe,

Doamnelor și domnilor,

Aniversăm, în cadrul acestei ședințe solemne, 15 ani de când România a aderat la cea mai puternică alianță din istoria omenirii.

Din 2004, suntem nu numai într-un parteneriat loial cu această solidă organizație politico-militară, ci și membri respectați ai clubului statelor democratice. Și acest aspect este unul foarte important, pentru că trăinicia NATO și forța sa sunt date, în primul rând, de adeziunea la valori fundamentale, pe care inclusiv țara noastră și-a asumat să le respecte. Iar aceste valori sunt libertatea, democrația și statul de drept.

Anul acesta se împlinesc și 70 de ani de la semnarea, la Washington, a actului fondator al NATO, care stă la baza apărării noastre colective și care garantează nu doar securitatea, ci și prosperitatea și exprimarea liberă și democratică a țărilor membre.

Istoria ne-a demonstrat că principiile democratice și o comunitate bazată pe solidaritate și responsabilitate față de securitatea aliaților reprezintă esența proiectului euroatlantic și cheia succesului misiunilor NATO.

Doamnelor și domnilor,

Pentru țara noastră, nu a fost deloc ușoară revenirea la democrație după epoca neagră a comunismului și tocmai de aceea merită salutat și apreciat efortul conjugat al tuturor forțelor politice, al diplomației și al armatei, care a făcut posibil dezideratul național de a aduce România în NATO și în spațiul valorilor euroatlantice.

Cu atât mai condamnabile sunt acțiunile actualei majorități PSD, care, prin asaltul – fără precedent în ultimii treizeci de ani – la adresa statului de drept, riscă să fragilizeze statutul ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană.

Modificarea legilor în folosul unor persoane, demagogia, atacurile la adresa stabilităţii economice şi financiare a României, creşterea inflaţiei şi devalorizarea monedei naţionale, arbitrariul şi lipsa de profesionalism, acestea sunt realele politici ale guvernării PSD. Nu întărirea democrației, nu consolidarea justiției, nu responsabilitate și predictibilitate în economie, nu infrastructură care să garanteze inclusiv siguranța oamenilor, nu acestea sunt politicile PSD.

Guvernarea PSD, vă spun acum, care a devenit sinonimă cu incapacitatea administrativă și cu diletantismul, vulnerabilizează România.

În contextul în care țara noastră are toate atuurile pentru a fi un pilon al democrației și stabilității în regiune, PSD eșuează să se ridice la importanța acestui moment strategic.

Lipsa de respect manifestată de PSD față de Armată a culminat cu demersul de a contesta în justiţie decretul de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Apărării. Instanța de judecată a respins această acțiune nefondată a PSD, care a pus Armata României într-o situație delicată din rațiuni strict și numai politicianiste.

Dacă adăugăm și incapacitatea de a moderniza legislația în domeniul securităţii naţionale, avem doar câteva aspecte care arată incompetența PSD și o profundă neînțelegere a ceea ce înseamnă să conduci un stat în care cetățenii sunt cu adevărat bine protejați.

Ca Președinte, am responsabilitatea de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice. Este atribuția mea constituțională să atrag atenția că o guvernare bună, o guvernare corectă, o guvernare cinstită reprezintă inclusiv o garanție de securitate pentru România, în timp ce această guvernare eșuată reprezintă în sine un risc pentru țară.

Ne confruntăm cu amenințări tot mai complexe, atât clasice, cât și asimetrice şi hibride, provenind din multiple direcții strategice, care tind să afecteze în moduri tot mai subtile NATO.

De aceea, este nevoie de coeziune politică internă în fiecare stat Aliat, precum și de unitate politică și solidaritate la nivelul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Doamnelor și domnilor,

Este nevoie ca NATO să își întărească în continuare postura de descurajare și apărare pe Flancul Estic. În acest scop, trebuie să îmbinăm rolul unic și cuprinzător pe care îl are NATO în apărarea noastră colectivă cu abordarea integratoare a Uniunii Europene în gestionarea crizelor.

Putem realiza această corelare dacă aducem împreună, într-un efort bazat pe sinergie și complementaritate, instrumentele și resursele de care dispun cele două organizații. Rezultatele vor fi, fără îndoială, în beneficiul cetățenilor, pentru că va crește securitatea europeană și euroatlantică.

De altfel, unitatea și coeziunea definesc fundamental prioritățile Președinției în exercițiu a României la Consiliul Uniunii Europene.

Acordăm o atenție specială avansării cooperării dintre NATO și Uniunea Europeană în toate domeniile de interes comun și, în special, pentru îmbunătățirea mobilității militare pe continentul european, pentru creşterea rezilienţei partenerilor și pentru combaterea amenințărilor hibride.

România va continua să contribuie activ în acest sens.

Totodată, țara noastră va continua să susțină întărirea solidarității în interiorul NATO, inclusiv prin consolidarea relației transatlantice.

În NATO, relația transatlantică este garanția funcționării optime a Alianței și a apărării colective definite de articolul V al Tratatului de la Washington.

Doamnelor și domnilor,

Profesionalismul, devotamentul și spiritul de solidaritate ne permit să avem, în acest moment, o Alianță credibilă și puternică, capabilă să asigure securitatea cetățenilor noștri, precum și să mențină sau să readucă pacea acolo unde este amenințată sau afectată.

Ţara noastră acţionează constant şi consecvent pentru a-şi consolida profilul în cadrul Alianţei, pe mai multe dimensiuni strategice: politică şi diplomaţie, apărare, intelligence şi comunicare strategică, ceea ce dă o pespectivă clară obiectivelor pe care ni le propunem în NATO.

Trebuie să înțelegem însă cu toții că apărarea colectivă începe acasă și necesită investiții, atât în resurse umane, cât și în capabilități militare din partea fiecărui aliat.

În ultimii ani am obținut rezultate semnificative prin alocarea a 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, la inițiativa mea s-a încheiat această înțelegere, fapt care a permis dezvoltarea programelor naționale de înzestrare, atât de necesare pentru ca România să își consolideze rolul de furnizor de securitate. A fost rezultatul unui consens politic obținut la inițiativa mea.

Guvernului şi Ministerului Apărării Naţionale le revine rolul de a pune în practică, prin programe coerente, Strategia de Înzestrare a Armatei, pentru care există premise favorabile de finanţare.

Din păcate, faptele demonstrează cu totul altceva: proceduri de achiziţe anulate sau contestate în justiţie de chiar cei care le-au iniţiat şi o incapacitate cronică de a gestiona un domeniu vital pentru securitatea naţională, cum este cel al înzestrării Armatei.

Incompetența guvernanților, stimați parlamentari, riscă să afecteze chiar modul în care ne îndeplinim angajamentele și responsabilitățile în cadrul NATO.

Doamnelor și domnilor,

La ultimele summituri NATO, desfășurate la Varșovia și Bruxelles, am susținut necesitatea întăririi procesului de adaptare a Alianței prin măsuri destinate consolidării apărării pe Flancul Estic. Mă refer aici la prezența aliată înaintată din România și din regiunea Mării Negre, precum și la cea din Polonia și statele baltice.

Toate aceste eforturi ale noastre au condus la adoptarea de noi decizii cu relevanță operațională. Am înființat Brigada Multinațională Sud-Est la Craiova și participăm cu militari în Polonia, în cadrul grupului de luptă condus de Statele Unite ale Americii.

Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est a primit certificarea capabilității operaționale finale anul trecut.

Voi susține ferm, în continuare, poziția României de abordare unitară, coerentă pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, condiție esențială pentru gestionarea eficientă a provocărilor în creștere la adresa mediului de securitate regional.

Doamnelor și domnilor,

În ultimii ani, România a reușit să consolideze prezența pe agenda aliată a situației de securitate din regiunea Mării Negre, care este acceptată de toți aliații ca fiind esențială pentru securitatea euroatlantică.

Este un efort în care m-am implicat personal, și voi continua să o fac, pentru că este în interesul strategic al României.

Creșterea constantă a activităților militare în Crimeea, recentul incident din Strâmtoarea Kerci, conflictul în desfășurare din Estul Ucrainei, precum și actele provocatoare la adresa avioanelor și navelor aliate prezente în Marea Neagră nu fac decât să demonstreze că amenințările din Est continuă să afecteze stabilitatea regiunii.

De aceea, este necesară asigurarea unei prezențe consistente a navelor aliate în Marea Neagră, precum și stabilirea unor structuri militare de comandă și control cât mai eficiente chiar în regiunea noastră.

România este un promotor al continuării politicii Ușilor Deschise a Alianței. Istoria ne arată că opțiunea de a adera la NATO a tot mai multor țări a făcut posibilă promovarea unui climat de pace și stabilitate, a deschis noi posibilități de cooperare și a generat cadrul pentru o construcție euroatlantică bazată pe valori comune, pace și democrație.

Doamnelor și domnilor,

Nu pot să închei fără a sublinia, încă o dată, faptul că NATO a devenit, în cei 70 de ani de existență, singura organizație care poate oferi un mediu de securitate robust, cu garantarea eficientă a securității tuturor membrilor săi. Efortul comun al tuturor aliaților a permis ca organizația să se afirme pe plan mondial ca un garant al stabilității, păcii și dialogului.

Reafirm cu tărie că România va continua să fie un aliat de încredere, un promotor al valorilor comune împărtășite de membrii Alianței și al consolidării sale în continuare și un pilon de stabilitate și securitate în regiunea Mării Negre, astfel încât cetățenii români să fie în siguranță.

Ca Președinte, voi continua să acționez cu determinare pentru ca NATO să fie tot mai puternică, iar profilul României în Alianță să fie tot mai vizibil și consolidat.

Vă asigur că vom rămâne un actor relevant și de încredere în cadrul NATO, care își respectă toate angajamentele asumate!

La mulți ani, România!

La mulți ani, NATO!”

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite