Klaus Iohannis, distins cu Premiul Carol al IV-lea în Germania. Este o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește înțelegerea și cooperarea dintre popoarele și țările Europei Centrale

Preşedintelui Klaus Iohannis i-a fost decernat, sâmbătă la Hof în Germania, Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru anul 2020. Asociaţia Germanilor Sudeţi a decis în anul 2020 să acorde acest premiu preşedintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaştere a meritelor sale în ceea ce priveşte înţelegerea şi cooperarea dintre popoarele şi ţările Europei Centrale, arată Administraţia Prezidenţială.

04 Iunie 2022, 14:32 (actualizat 04 Iunie 2022, 15:07) Știrile TVR |

Şeful statului a declarat că evenimentul reafirmă faptul că „UE este unită în jurul valorilor sale fondatoare în care România şi românii cred cu toată puterea: libertate, democraţie, stat de drept, solidaritate, cooperare şi respect reciproc”.

"Mă bucur în mod deosebit să mă aflu aici, alături de dumneavoastră, pentru a primi această distincţie din partea Asociaţiei Germanilor Sudeţi. Acest premiu mă onorează în mod deosebit şi îl primesc în numele cetăţenilor români care mi-au acordat încrederea pentru două mandate ca preşedinte al României şi care au demonstrat în cei 15 ani de la aderarea ţării mele la UE, zilnic, implicarea lor pentru unitatea şi solidaritatea europeană. Ceremonia de astăzi are o dublă semnificaţie pentru că, în acest an, aniversăm trei decenii de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. Statele noastre au o relaţie strategică, definită de încredere şi respect pentru principiile şi valorile Uniunii Europene, iar acest Tratat stă la baza unei îndelungate şi fructuoase cooperări. Premiul Asociaţiei dumneavoastră este acordat pentru încurajarea înţelegerii şi a cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale. Prin aceasta, el reprezintă în sine un simbol pentru o Europă a libertăţii şi a păcii, valori atât de periclitate în aceste zile, pe care noi toţi suntem chemaţi să le apărăm", a declarat Klaus Iohannis la Hof, Landul Bavaria, în Germania.

El a salutat decizia Asociaţiei de a-i acorda premiul pe anul 2022 preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

"Una dintre cele mai importante valori pe care le împărtăşim şi care reprezintă un pilon al marii noastre comunităţi europene este pacea. Prin războiul declanşat împotriva Ucrainei, Federaţia Rusă atacă de fapt principiile democratice care stau la temelia societăţilor noastre. De aceea, salut decizia dumneavoastră de acordare a premiului 'Carol al IV-lea' pe 2022 preşedintelui Ucrainei, domnului Volodimir Zelenski. Poporul ucrainean, pe care domnia sa îl reprezintă cu onoare şi curaj, a devenit un simbol al luptei pentru libertate, demnitate, pentru dreptul popoarelor de a-şi decide, de a-şi hotărî în mod suveran propria cale", a transmis şeful statului.

Preşedintele Iohannis a mai spus că numai o Uniune Europeană puternică poate contribui decisiv la rezolvarea problemelor actuale din sfera securităţii, a apărării, a energiei şi a protecţiei mediului.

"Împreună cu aliaţii noştri transatlantici apărăm valorile noastre comune. O spun cu toată convingerea că numai o Uniune Europeană puternică, angajată şi influentă poate contribui decisiv la rezolvarea problemelor actuale din sfera securităţii, a apărării, a energiei şi a protecţiei mediului. Reacţia Europei la războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi la criza umanitară generată de această agresiune sângeroasă arată că europenii îşi unesc forţele pentru a ajuta la nevoie", a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, ucrainenii care au decis să rămână în România sunt sprijiniţi prin accesul la locuri de muncă, la şcoală, la sănătate.

''Am reacţionat solidar, dând dovadă de curaj şi în acelaşi timp de compasiune. Sprijinul oferit de ţara noastră pentru poporul ucrainean greu încercat, pentru toţi cei care caută refugiul din calea războiului s-a manifestat în România prin solidaritatea şi spiritul umanitar al cetăţenilor, prin intervenţia integrată şi rapidă a autorităţilor, a societăţii civile. Peste 1 milion de ucraineni au venit la noi, iar toţi cei care au decis să rămână sunt sprijiniţi prin accesul la locuri de muncă, la şcoală, la sănătate. Peste 30.000 de copii ucraineni sunt integraţi în sistemul de învăţământ românesc", a mai spus Iohannis.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 31°C
IASI 28°C 28°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 29°C 29°C
BRASOV 29°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI