Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Klaus Iohannis: Discuția despre demisiile miniștrilor este artificială. N-o să mă apuc să numesc miniștri pentru două zile

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că discuția despre demisiile miniștrilor Guvernului Grindeanu este "artificială", precizând că nu o să numească "miniștri pentru două zile".

22 Iunie 2017, 16:07 (actualizat 22 Iunie 2017, 17:13) |
Klaus Iohannis, despre situația politică din țară
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Întrebat ce va face cu demisiile miniștrilor care au ajuns deja la Cotroceni, în condițiile în care mulți miniștri și le retrag pentru că vor să asigure interimatul, președintele Klaus Iohannis a răspuns: "Am văzut că a apărut o mare discuție, mare despre demisii. Este inutilă. Un ministru este în funcție până când ori îl eliberez prin decret, ceea ce n-am făcut încă, sau se validează un nou Guvern votat de Parlament și atunci activitatea vechilor miniștri încetează din oficiu. Deci, toată discuția este artificială. Cred că este evident pentru toată lumea că n-o să mă apuc să numesc miniștri pentru două zile. Așa ceva nu se face".

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Alina Petrescu, a anunțat că la Cabinetul primului-ministru au fost depuse 20 de cereri de retragere a demisiei de către miniștrii Executivului Grindeanu. Ea a precizat, însă, că cererile sunt "lipsite de obiect" și a invocat legea 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului.

Alina Petrescu a explicat că potrivit legii demisia din funcție se anunță public, se prezintă în scris și devine irevocabilă imediat ce s-a luat act de decizia ei.

"Oricine citește Legea 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și ajunge la articolul 6 înțelege acest lucru. Dau citire acestui articol ca să fie foarte clar pentru toată lumea: 'demisia din funcția de membru al Guvernului se anunță public, se prezintă în scris prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii", a motivat Petrescu.

Întrebat despre profilul viitorului prim ministru, președintele a spus că acesta trebuie să fie "o persoană integră, fără probleme penale, o persoană care mă convinge că are capacitatea să conducă un guvern și o persoană cu o majoritate parlamentară în spate."

Despre alegerile anticipate, președintele  a precizat că sunt o soluție prevăzută de Constituție, dar a subliniat că nu dorește o criză profundă. "Pentru a ajunge la alegeri anticipate trebuie să intrăm mai întâi într-o criză profundă și eu în niciun caz nu doresc așa ceva. Sigur, ele nu pot fi niciodată excluse, și, în fond, aici depinde foarte mult de voturile din Parlament ",  a declarat președintele.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 18°C
IASI 14°C 11°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Martie 2019, 20:49
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-03-2019
Deschidere: 8018.97
Maxim: 8081.47
Mimim: 8018.97
Variatie: 0.36%
FP
0.90
1.12%
TLV
2.13
0.71%
SNP
0.37
0%
BRD
12.94
1.38%
SNG
31.30
0.48%
TEL
20.70
0%
SIF5
2.10
0.72%
SNN
9.67
1.56%
TGN
334.00
1.04%
EL
10.28
1.18%
ARHIVĂ ȘTIRI