Klaus Iohannis: „Am reușit să învingem PSD-ul mai mult decât oricând în ultimii 30 de ani”. Viorica Dăncilă: „Mulțumesc tuturor celor care au votat cu inima”

10 noiembrie 2019, 21:03

Declarații Klaus Iohannis: „Am reușit! Am reușit să învingem PSD-ul mai mult decât oricând în ultimii 30 de ani! Niciodată românii nu au votat atât de mult și atât de clar împotriva PSD-ului și acest lucru pentru România înseamnă un pas enorm înainte. Sigur, rezultatele oficiale vor veni mâine, însă datele de exit-poll arată deja că milioane, milioane de români din țară și din diaspora au votat pentru proiectul nostru, pentru o Românie normală și pentru a continua procesul important de schimbarea în bine din România”.

Președintele Klaus Iohannis le-a mulțumit tuturor celor care i-au acordat încrederea, dar și celor care „nu cred neapărat într-un partid anume”, dar care își doresc o Românie normală.

„Lupta noastră comună nu ține de o etichetă de partid, lupta noastră este pentru îndepărtarea totală a PSD-ului de la putere, pentru ca PSD-ul să nu mai țină România captivă și prizonieră în trecut, iar astăzi am făcut un pas mare în această direcție. Nu este însă, dragii mei, pasul decisiv, nu este încă pasul decisiv. Mai este de lucru. Acești ani au fost ani de luptă și ani de rezistență și am ținut piept împreună asalturilor deosebit de agresive ale PSD-ului. Dacă nu ne-am fi opus, PSD-ul ar fi reușit să destructureze tot ce s-a construit în România în acești ani – instituții democratice, stat de drept, parteneriate, calea europeană. Dacă i-am fi lăsat pe PSD-iști să își continue planul și proiectele, astăzi România s-ar fi întors în anii ’90, poate mai rău, poate nici n-am mai fi avut alegeri, fiindcă asta vrea PSD-ul dacă nu este oprit. Și noi i-am oprit! Noi, noi împreună cu românii. Și această decizie este decizia acestui an – decizia de a opri definitiv PSD-ul. La europarlamentare a început și la referendum. Atunci, românii au arătat că nu mai doresc PSD, doresc calea europeană și doresc o justiție dreaptă. Iar eliminarea guvernului Dăncilă, moțiunea de cenzură și instalarea guvernului liberal Orban au arătat și parlamentarilor PSD că nu mai au majoritatea toală și nu mai pot face ce-și doresc”, a subliniat Klaus Iohannis.

„Războiul cu PSD nu s-a încheiat. Mai avem o luptă, mai avem un pas, peste două săptămâni. Iar pentru următoarea rundă, pentru turul II, le spun celor care au fost în stradă împreună cu mine ca să apere statul de drept: Veniți la vot, pentru ca lupta voastră să nu fi fost în zadar. Celor care își doresc spitale, școli, autostrăzi, le spun: Veniți la vot ca să înlăturați PSD-ul definitiv de la putere și să facem împreună toate aceste lucruri. Celor care nu mai doresc să le plece copiii și nepoții din țară: Veniți la vot, fiindcă acum putem să schimbăm lucrurile. Iar celor mulți, am văzut astăzi din diaspora care sunt deja plecați, le spun: Veniți la vot, fiindcă acum puteți să faceți diferența.

Votanților USR PLUS care au susținut astăzi un candidat foarte bun le amintesc ce avem în comun: credința că statul de drept și drumul european sunt pilonii dezvoltării României pe termen lung și îi chem să construim împreună acest viitor pe care ni-l dorim„.

Declarații Viorica Dăncilă: „Mulțumesc în mod special președinților PSD din județe, vreau să le mulțumesc simpatizanților noștri, militanților noștri și tuturor celor care astăzi ne-au acordat încrederea. Acest vot ne onorează, dar ne și responsabilizează. Vreau să mulțumesc primarilor, care au fost foarte implicați și care au pus mult suflet în acest rezultat. Conform exit poll-ului, suntem în turul II, vreau să acordăm o atenție deosebită proceselor verbale, pentru a avea un rezultat exact mâine. Mulțumesc tuturor celor care au votat cu inima. Am arătat că suntem alături de români și sperăm ca în următoarele 2 săptămâni cât mai mulți români să ni se alăture. Chiar cei care acum au avut o altă alternativă, cei care au acordat votul altor candidați, sper să vină alături de noi și sper ca împreună să câștigăm alegerile prezidențiale. Votul dat astăzi arată încrederea acordată, votul dat astăzi ne ajută să ne continuăm campania electorală, o campanie electorală în care vom veni în fața românilor atât cu ceea ce am realizat, dar mai ales ce vrem să facem pentru ei când vom câștiga alegerile prezidențiale.

Lupta noastră nu este împotriva unui partid politic, nu vrem să eliminăm niciun partid politic, pentru că așa este democrația. Fiecare partid politic trebuie să își spună punctul de vedere. Lupta noastră va fi ca și până acum, pentru români, pentru România, pentru echilibru și consens, pentru unitate, pentru reprezentarea cu demnitate a Românei atât în plan intern, cât și în plan extern.

Sperăm ca votul dat astăzi să fie un vot care se va multiplica în turul următor al alegerilor prezidențiale, un vot care să fie dat, așa cum am spus, cu inima”.

„Nu am plâns absolut deloc, poate bărbații, că și bărbații plâng câteodată, dar eu nu am plâns deloc. Am avut încredere, am ținut legătura în permanență cu colegii din teritoriu, cu organizațiile, cu președinții de organizații, am avut un dialog permanent, nu a fost nici măcar un moment în care să plângem sau să avem o asemenea atitudine”, a răspuns Viorica Dăncilă întrebărilor adresate de jurnaliști.

„Nu-mi este teamă că diaspora va răsturna acest vot electoral, mă bucur că s-a votat masiv în diaspora”, a mai arătat liderul PSD.

Declarații Dan Barna: „Mulțumesc diasporei pentru că a transmis acel mesaj de care poate România avea nevoie, că implicându-ne putem schimba lucrurile. Este un record istoric fără precedent în diaspora și asta ne dă încredere și speranță. Mai este încă aproape o oră de vot în Europa, (…) între 7 și 10 ore în SUA, sunt optimist asupra rezultatului final pentru că tendința și ultimele ore au arătat o tendință de creștere și de asta vreau să le mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot”.

„Există în momentul de față o șansă foarte mare ca această modernizare a României să se întâmple de acum și nu de peste 5 ani, de aceea apelul meu către toți delegații din secții este să fie foarte atenți la numărătoarea voturilor, va fi probabil ca și la europarlamentare, o diferență de câteva mii de voturi într-o direcție sau cealaltă și din această perspectivă e important să fie numărat fiecare vot. Rezultatul nu este acela al exit-poll-urilor și am văzut de multe ori că acestea dau erori destul de generoase, rezultatul va fi acela al numărării voturilor și de aceea fac un apel foarte ferm și foarte hotărât colegilor din toate secțiile din țară și din diaspora să numere și să vegheze fiecare dintre voturi, astfel încât să nu ridice ochii de acolo decât în momentul în care procesul verbal este semnat de toată lumea și buletinele sunt sigilate.

Este o șansă mare pentru viitorul României și ceea ce am dovedit noi în această campanie este că da, oamenii obișnuiți se pot lupta cu vechea clasă politică. Oamenii obișnuiți care formează o alianță care vrea să modernizeze România contează în politică și viitorul este al nostru și e foarte bine că au ieșit atâția oameni la vot. Este un lucru care ne încurajează și pe care ne vom construi pașii următori”.

Mircea Diaconu: „Le mulțumesc foarte mult celor puțini care au preferat prin vot un președinte nepartizan, un președinte independent, un președinte al tuturor românilor. Mai am un singur lucru de zis, pentru că plouă, deși ar trebui să ne bucurăm, noi de aici, pentru că așa se spune, la nuntă când plouă înseamnă belșug, e o bucurie. Un singur lucru mai am de zis: Și mâine e o zi, așa cum spunea Scarlett O’Hara”.

Theodor Paleologu: „Vreau să le mulțumesc militanților PMP, dar și simpatizanților altor formațiuni politice care au susținut această cauză, această luptă electorală. Rezultatul obținut este bun, în contextul în care n-am avut dezbateri în această campanie, în care am avut o criză de guvern. Cred că e un rezultat foarte bun, de la care se poate clădi pentru viitor. (…)

Pledez în continuare pentru o largă coaliție a forțelor de dreapta și de centru. Nu consider că sunt stăpânul voturilor mele, așadar, pentru moment, nu exprim niciun consemn de vot, evident nu se pune sub nicio formă problema de a vota pentru PSD. Întotdeauna am combătut PSD-ul, dar aștept din partea președintelui Iohannis, din partea candidatului Iohannis, de fapt, să dea un semn de minim respect față de cetățeni și să participe la dezbatere și când voi vedea dezbaterea dintre domnul Iohannis și doamna Dăncilă voi aviza, îmi voi spune punctul de vedere.

Sunt mândru însă de aceste voturi, de voturile celor care m-au susținut în această campanie, astăzi, în zilele trecute.

Salut participarea masivă la vot, participarea masivă în diaspora, este absolut necesar ca diaspora să fie reprezentată în mod corect în Parlamentul României.

Am dovedit, așa cum am tot spus pe parcursul campaniei, că suntem deștepți și mulți. Vă mulțumesc din inimă!”.

Kelemen Hunor: „Cel puțin pe aceste date, avem un rezultat bun, 4,6%, care sigur, după rezultatul final se va modifica în sus, în jos, vom vedea. Dar este un rezultat bun. Pe proiecția noastră vom avea mai multe voturi decât în 2009 sau în 2014. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut, m-au susținut, comunității maghiare, românilor care au votat și care au înțeles mesajul nostru, mesajul de respect, de încredere și acele puncte pe care noi am accentuat din programul nostru – cele două surse importante, resurse importante pentru o țară – oamenii și natura, educație, protecția mediului, economie, sănătate. Rămân acele puncte cu care noi vom merge mai departe, fiindcă campania s-a terminat, dar munca nu se va termina nici astăzi, nici mâine, vom continua”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite