Kim Jong-Un a apărut în public, participând la o ceremonie, titrează presa nord-coreeană, citată de BBC News

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, a apărut în public pentru prima dată după 20 de zile, anunţă presa nord-coreeană, citată de BBC News. Potrivit agenţiei de presă KCNA, Kim Jong-Un a participat la inaugurarea unei fabrici de fertilizatori.

02 Mai 2020, 08:37 |
Kim Jong Un

Liderul de la Phenian a fost însoţit la ceremonie de alţi membri ai regimului, inclusiv de sora sa, Kim Yo Jong. KCNA nu a oferit imagini de la eveniment, iar informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Anunţul presei de la Phenian intervine pe fondul speculaţiilor privind starea lui Kim Jong-Un, apărute după ce a lipsit de la ceremoniile organizate pe 15 aprilie în memoria bunicului său, Kim Il-Sung, fondatorul Coreei de Nord.

Ministrul sud-coreean al Reunificării, Kim Yeon-Chul, a catalogat drept "ştiri false" informaţiile conform cărora Kim Jong-Un ar fi în stare gravă, explicând că este plauzibil ca liderul nord-coreean să fi lipsit de la ceremonii de teama coronavirusului.

"De când a ajuns la putere, nu lipsise niciodată de la ceremonia pentru aniversarea naşterii lui Kim Il-Sung, dar multe ceremonii, chiar un banchet, au fost anulate din cauza preocupărilor privind coronavirusul. Nu cred că este ceva neobişnuit ţinând cont de situaţia actuală", a explicat Kim Yeon-Chul, calificând "ştiri false" informaţiile despre intervenţia chirurgicală cardiacă şi despre trimiterea de către China a unei echipe medicale.

Un oficial din cadrul comunităţii agenţiilor de informaţii americane a declarat pentru agenţia Reuters că rapoarte credibile primite de Administraţia SUA sugerează că motivul pentru care trenul liderului cord-coreean a fost observat în staţiunea Wonsan este prezenţa lui Kim Jong-Un acolo pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.

Un alt oficial american a declarat că evaluarea Administraţiei SUA privind situaţia lui Kim Jong-Un este asemănătoare cu cea a Coreei de Sud. Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că ştie care este starea lui Kim Jong-Un, exprimând speranţa că este bine, dar fără a oferi detalii.

Administraţia din Coreea de Sud a respins, luni, zvonurile potrivit cărora Kim Jong-Un ar fi în stare gravă, iar presa de la Phenian a semnalat că liderul Coreei de Nord îşi continuă normal activităţile.

Coreea de Sud are "suficiente informaţii pentru a spune cu încredere că nu există evoluţii neobişnuite" în Coreea de Nord, a declarat luni ministrul sud-coreean al Unificării, Kim Yeon-Chul. Oficialul sud-coreean a precizat că Administraţia de la Seul a ajuns la aceste concluzii după o evaluare complexă.

La rândul său, presa de stat din Coreea de Nord relata luni că liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, le-a transmis mulţumiri angajaţilor care lucrează la construirea unei staţiuni turistice.

În ultimele săptămâni, presa din mai multe ţări a transmis o serie de informaţii contradictorii despre starea de sănătate a liderului autoritarist din Coreea de Nord, Kim Jong-Un. Unele surse au anunţat că ar fi în stare extrem de gravă sau chiar că ar fi murit, în timp ce trenul de lux al acestuia a fost observat într-o staţiune. Institutul 38 North, un proiect cu sediul în Washington D.C. care monitorizează situaţia din Coreea de Nord, a prezentat imagini obţinute prin satelit care arată că trenul de lux al dictatorului nord-coreean s-a aflat în perioada 21-23 aprilie în staţiunea turistică Wonsan.

Surse citate de CNN au declarat recent că serviciile secrete americane monitorizează informaţiile despre starea de sănătate a lui Kim Jong-Un. Conform surselor citate, ar exista informaţii că liderul nord-coreean, în vârstă de 36 de ani, ar fi în stare gravă după o intervenţie chirurgicală cardiacă.

 

Sursa: Mediafax

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI