Kievul le recomandă refugiaților ucraineni să rămână peste iarnă în străinătate din cauza situației energetice

Vicepremierul Irina Vereşciuk, ministru pentru Reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, i-a îndemnat marţi pe ucrainenii care s-au refugiat din calea războiului în străinătate să nu se întoarcă în ţară până în primăvară. Potrivit ei, se aşteaptă o iarnă grea din cauza bombardamentelor rusești, care țintesc infrastructura energetică, relatează EFE.

25 Octombrie 2022, 18:22 (actualizat 25 Octombrie 2022, 18:31) Știrile TVR |
Razboi in Ucraina. Mikolaiv/Nikolaev

"Vă rog să nu vă întoarceţi, trebuie să trecem de iarnă. Din păcate, reţelele nu vor rezista, vedeţi ce face Rusia. Dacă aveţi posibilitatea, rămâneţi peste iarnă în străinătate", a îndemnat Vereşciuk în declaraţii televizate, citate de agenţia de presă Ukrinform.

Rusia a trecut la terorizarea populaţiei civile pentru că nu se poate lupta cu armata ucraineană şi pierde pe câmpul de luptă, a afirmat Vereşciuk.

Atacurile cu rachete şi drone efectuate de Rusia între 10 şi 20 octombrie au avariat peste 400 de instalaţii în 16 regiuni ale Ucrainei, între care zeci de infrastructuri energetice.

Potrivit procurorului general al Ucrainei, Andrii Kostin, de la începutul războiului, Rusia a lansat 85 de atacuri asupra instalaţiilor electrice ucrainene, dintre care 51 numai în luna octombrie.

Aproximativ 40% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost grav avariată în urma bombardamentelor ruseşti, a comunicat Kievul.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 17°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 15°C
CONSTANTA 10°C 11°C
CRAIOVA 12°C 19°C
BRASOV 8°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI