Kievul a înghețat dialogul cu Minsk. Permise de intrare pentru cetățenii din Belarus care vor să scape de criza politică

Ucraina a îngheţat contactele cu Belarus şi s-a alăturat Uniunii Europene, condamnând recentele alegeri, a declarat vineri ministrul de Externe Dmytro Kuleba, citat de agenția Reuters.

28 August 2020, 13:31 (actualizat 28 August 2020, 13:40) |
Dmytro Kuleba, ministrul Afacerilor Externe din Ucraina / FOTO: Wikipedia

Kuleba a spus că nu există motive pentru a rupe complet relaţiile diplomatice, dar a adăugat că Ucraina va lua o decizie cu privire la impunerea de sancţiuni Belarusului după ce va vedea ce atitudine va aborda UE.

"Am pus toate contactele pe pauză până când situaţia din Belarus se stabilizează", a declarat el într-un briefing.

Până acum, Ucraina s-a abţinut să comenteze turbulenţele politice ce au cuprins Belarusul, de asemenea o fostă republică sovietică, după ce alegerile prezidenţiale din 9 august au declanşat proteste în masă împotriva liderului aflat la putere de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko.

Deşi Belarus este în mod tradiţional un aliat apropiat Moscovei, Lukaşenko a făcut cauză comună cu Ucraina în refuzul de a recunoaşte anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi a fost gazda unor negocieri pe tema conflictului din regiunea Donbas din estul Ucrainei.

Oponenţii îl acuză pe Lukaşenko de faptul că a fraudat votul pentru a rămâne la putere, însă acesta neagă frauda electorală.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut noi alegeri, dar a spus că belaruşii înşişi trebuie să-şi aleagă liderul. Belarus a răspuns declarând că nu are nevoie de sfatul Ucrainei, potrivit portalului de ştiri belarus tut.by.

Ucraina a interzis temporar intrarea străinilor în ţară pentru a opri răspândirea COVID-19, dar Kuleba a anunţat că belaruşii care doresc să scape de criza politică din ţara lor ar putea fi scutiţi şi li se vor da permise de intrare.

Autorităţile ucrainene au fost iritate atunci când Minskul a decis să nu extrădeze un grup de ruşi reţinuţi în Belarus în iulie, în ciuda faptului că, iniţial, s-a arătat receptiv faţă de idee. Belarus i-a acuzat pe bărbaţi de încercare de a destabiliza ţara, marcând o neobişnuită dispută diplomatică cu Rusia, care a fost calmată mai târziu.

La acea vreme, Rusia a declarat că membrii grupului erau angajaţii unei firme de securitate private în drum spre o ţară terţă. Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a declarat joi că bărbaţii au fost ademeniţi spre Belarus printr-o operaţiune a serviciilor secrete ucrainene şi americane.

Ucraina a negat existenţa unei asemenea operaţiuni, dar a cerut extrădarea a 28 de mercenari, suspectând că ei au luptat alături de separatiştii sprijiniţi de Rusia în Donbas. Belarus a fost iniţial de acord să coopereze în acest caz cu Ucraina, însă în cele din urmă i-a predat pe bărbaţi Rusiei, în această lună.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 3°C
IASI 4°C 2°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI