Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Ketamina are un efect incredibil în tratarea depresiei severe

Probabil nu este prima soluție în alinarea simptomelor depresiei severe clinice, însă ketamina, utilizată și ca drog pe la petreceri psihedelice, s-a dovedit a fi un “medicament miraculos” cu un efect mult mai rapid decât antidepresivele tradiționale.

04 Februarie 2016, 18:27 (actualizat 04 Februarie 2016, 18:35) |
Ketamina are un efect incredibil în tratarea depresiei severe

În timp ce tratamentele obișnuite dureza mai multe săptămâni, iar în unele cazuri nici măcar nu au efect, depinzând și de pacient, s-a descoperit că ketamina tratează simptomele depresiei în decurs de câteva ore.

Enrique Abreu, un doctor american care treatează pacienți cu ketamină încă din 2012 a declarat că medicamentul are efect pe 75% dintre pacienți, iar niciun alt produs nu a ajuns până acum la un astfel de rezultat.

Denumită și Special K, ketamina a ajuns în atenția publicului și a specialiștilor în anii ’60 când era folosită ca halucinogen în cluburi, însă a fost inclusă ulterior și pe lista medicilor de la secţia de urgențe pe post de anestezic facil. Acum este utilizată în cazul copiilor cu fracturi, în timpul operațiilor efectuate în zone de război și este administrată pacienților din centrele de arși ca sedativ.

De-a lungul ultimilor 10 ani însă, medicamentul a atras atenția cercetătorilor și psihiatrilor datorită potențialului extraordinar pe care-l are în tratarea problemelor mentale. Doctorii caută o soluție pentru a înlocui medicamentele care până acum au dat greș și mai ales au avut și efecte secundare.

Acum, centrele medicale academice din Statele Unite optează din ce în ce mai mult pentru tratarea pacienților cu ketamină. Medicamentul este administrat printr-o singură injecție intravenoasă, în doze mai mici decât cele folosite în cazul anesteziei, evitându-se astfel dependența.

“Sunt foarte mulți pacienți care nu răspund la tratamentul cu antidepresive și nu le putem oferi decât terapie comportamentală cognitivă, terapie cu electroșocuri și stimulare transcraniana”, a declarat Alison McInnes, psihiatru în cadrul clinicii Kaiser Permanente din California.

În plus, cercetătorii de la Vanderbilt University Medical Centre au publicat un studiu în care au arătat că șoareci cu alcoolism au răspuns pozitiv la tratamentul cu ketamină în cazul depresiei cauzată de sevraj.

Care este însă, principiul pe baza căruia ketamină dă rezultate așa bune? Oamenii de știință nu au un răspuns clar, totuşi un studiu din 2010 publicat în revista Science a relevat că blocând o proteină denumită receptor NMDA, medicamentul atenționează creierul să crească producția de proteine  de semnalizare sinaptică din cortexul prefrontal – o regiune răspunzătoare pentru reglarea complexului cognitiv, emoții și comportament. Prin aceasta, se pare că pe de o parte va crește numărul de sinapse noi care vor spori  conectivitatea în interiorul creierului, iar pe de altă parte închide sau deschide anumite conexiuni ceea ce ar constitui motivul pentru care medicamentul are atât de rapid efectul antidepresiv.  Pe de altă parte, tratamentul standard  țintește sistemele de serotonină şi noradrenalină  din creier.

În niciun caz ketamina nu este perfectă – unii pacienți consideră că halucinațiile sunt inconfortabile, iar costurile nu sunt decontate, ceea ce înseamnă că tratamentul poate deveni foarte scump, în funcție de țările în care se realizează. De asemenea, nu este un leac – durată de timp între administrarea a două doze variază de la pacient la pacient și pentru a trata simptomele depresiei severe, persoana în cauză trebuie să-și administreze medicamentul la fel ca tratamentul tradițional antidepresiv. Totuși, partea bună a lucrurilor constă în faptul că este o soluție viabilă pentru persoanele rezistente la medicamentele obișnuite care se prescriu în cazul acestei boli, iar comunitatea medicală cercetează în continuare și alte efecte benefice ale ketaminei.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ŞTIAŢI CĂ ...
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 20°C
IASI 15°C 19°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 18°C 19°C
BRASOV 12°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Septembrie 2018, 02:48
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-09-2018
Deschidere: 8377.37
Maxim: 8388.22
Mimim: 8326.16
Variatie: 0.01%
TLV
2.33
0.86%
BRD
13.34
1.04%
FP
0.92
0.22%
SNG
32.85
0.15%
SNP
0.36
1.23%
SIF5
2.13
0.23%
TGN
351.00
1.84%
EL
10.30
0%
SIF3
0.21
1.18%
DIGI
28.85
1.57%
ARHIVĂ ȘTIRI