Kamala Harris, vizită în Polonia: SUA vor apăra fiecare centimetru din teritoriul statelor membre NATO | Vicepreşedinta SUA vine vineri în România

10 martie 2022, 12:37

ACTUALIZARE 14.12: Declarațiile vicepreședintei SUA Kamala Harris în Polonia:

  • Noi sprijiim oamenii din Ucraina și dorința lor de a lupta împotriva agresiunii ruse.
  • Vom ajuta Ucraina cu încă 50 de milioane de dolari
  • SUA vor apăra fiecare centimetru din teritoriul statelor membre NATO
  • SUA iau foarte în serios ideea că atacul împotriva unui stat NATO e un atac împotriva întregii alianțe
  • Congresul SUA votează un ajutor de peste 13 miliarde de dolari pentru Ucraina
  • Am discutat astăzi cu președintele polonez Andrzej Duda despre sancțiunile dure luate de SUA și UE la adresa Rusiei
  • Relația SUA cu Polonia a devenit și mai puternică, în fața acestui război

Harris a lăudat joi poporul polonez pentru că a primit peste un milion de refugaţi de la invadarea Ucranei de către Rusia, la 24 februarie. Harris a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, la câteva ore după ce Camera Reprezentanţilor a adoptat un buget care prevede ajutoare importante destinate Ucrainei şi aliaţilor europeni din NATO.

Prin acest pachet, Statele Unite alocă 6,8 miliarde dolari unor ajutoare destinate refugiaţilor ucraineni şi economice.

Vicepreşedinta americană s-a întâlnit cu preşedintele Andrzej Duda, cu care urmează să susţină o conferinţă de presă comună. Ea urmează să se întâlnească, la Varşovia, cu premierul canadian Justin Trudeau, aflat de asemenea într-o vizită în Polonia. Justin Trudeau se află într-un turneu în Europa, în state aliate din NATO, pe tema invaziei ruse a Ucrainei.

_____________________________________________________________________

Invazia rusă a Ucrainei și impactul pe care îl are războiul asupra regiunii sunt temele întâlnirilor la cel mai înalt nivel.

Polonia are de lămurit şi problema avioanelor de luptă fabricate în Rusia, pe care ar vrea să le pună la dispoziția piloților ucraineni. Statele Unite ar urma să furnizeze Poloniei alte avioane.

Acest sprijin ridică însă o problema legată de riscul de extindere a războiului dincolo de granițele Ucrainei. Mâine, numărul 2 al Statelor Unite ajunge la Bucureşti, unde se iau deja măsuri drastice de securitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite