"Oamenii își doresc legi mai clare, mai coerente, care nu se schimbă de pe o zi pe alta", a scris, duminică, pe pagina personală de Facebook, preşedintele Klaus Iohannis. Politicenii trebuie să răspundă acestei aşteptări, a mai notat şeful statului. Klaus Iohannis urmează să se adreseze, miercuri, Parlamentului.
"Știu că oamenii își doresc legi mai clare, mai coerente, care nu se schimbă de pe o zi pe alta. Această așteptare va trebui să capete un răspuns din partea politicienilor", a scris Klaus Iohannis, pe reţeaua de socializare.
Președintele României se va adresa Parlamentului în şedinţa reunită a celor două camere din 16 septembrie, de la ora 11:00.
Şeful statului a transmis, duminică, şi un mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor. Mai jos, mesajul integral:
"Sărbătorim astăzi, 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România. Este un bun prilej să ne reamintim actul eroic al pompierilor militari pentru apărarea idealurilor de libertate naţională şi emancipare socială ale Revoluţiei române de la 1848.
Pompierii militari au scris în cartea tradiţiilor de luptă şi alte pagini glorioase, pe timpul Războiului de Independenţă şi al celor două războaie mondiale.
Cinstirea memoriei pompierilor militari semnifică respectul nostru profund şi garanţia angajării noastre responsabile pentru viitor. Sacrificiul lor reprezintă un reper de onoare, disciplină şi devotament, atât pentru generaţiile actuale, cât şi pentru cele viitoare.
Prin serviciul public prestat de structurile de pompieri, instituţia dumneavoastră este ancorată profund în viaţa colectivităţilor şi se află în fruntea listei instituţiilor care beneficiază de încrederea populaţiei. Sunt convins că veţi rămâne, prin seriozitatea care vă caracterizează, un garant al protecţiei comunităţii, cetăţeanului şi vieţii ca valoare supremă.
Vă rog să primiţi urările mele de bine, sănătate şi fericire, însoţite de tradiţionalul La mulţi ani!".