Jurnalistul şi consultantul politic Dan Andronic, urmărit penal de DNA pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului

11 aprilie 2017, 13:07

În esență, procurorii susțin că apropiații fostului președinte cereau bani de la firme și companii sub forma unor contracte fictive de publicitate ca să achite cheltuielile legate de campania electorală.

ACTUALIZARE 15.09 Președintele Comisiei parlamentare de control al activității SRI, Adrian Țuțuianu, a indicat că membrii forului sunt atenți la tot ce apare în presă legat de activitatea Serviciului Român de Informații. El s-a referit la articolul scris de Dan Andronic, în care jurnalistul a formulat acuzații la adresa șefei DNA și a SRI privind implicarea în alegerile prezidențiale din 2009.

Dan Andronic va fi invitat la audieri săptămâna viitoare pentru a da detalii despre cele notate în articolul său.

ACTUALIZARE Telejurnal 14.00 Potrivit procurorilor, în depoziția luată sub jurământ în septembrie anul trecut, Dan Andronic „a făcut declarații necorespunzătoare adevărului” în dosarul privind plata unor servicii prestate în campania electorală din anul 2009 din bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni,

Andronic ar fi urmărit astfel împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a unora dintre persoanele inculpate în dosar.

„Concret, suspectul ANDRONIC DAN – CĂTĂLIN a făcut afirmații mincinoase cu privire la semnificația sumelor de bani încasate de către societatea D.A. COMMUNICATION MEDIA S.R.L., la care era asociat, de la societățile administrate de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, încercând să acrediteze ideea că persoanele inculpate nu au participat la săvârșirea faptelor de care erau acuzate și că sumele nu au nicio legătură cu consultanța politică prestată de suspect în cadrul campaniei electorale”, se precizează într-un comunicat al DNA.

ACTUALIZARE Telejurnal 13.00 Dan Andronic a fost citat la Direcția Națională Anticorupție în calitate de suspect, potrivit unor surse judiciare, în dosarul finanțării ilegale a campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din 2009.

La acea vreme, Dan Andronic era consultant politic și strateg al campaniei lui Traian Băsescu.

În acest dosar sunt puse deja sub acuzare fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, și fostul ministru al Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea.

Nu este foarte clar în acest moment care a fost implicarea lui Dan Andronic atunci și care este implicarea penală în acest dosar. Cel mai probabil el a avut legături cu firma lui Giovanni Francesco, iubitul la acea vreme al Ioanei Băsescu, precizează Alexandru Costache.

La rândul lui, Dan Andronic a formulat acuzații la adresa șefei DNA. El a afirmat într-un articol că șefa DNA împreună cu conducerea din 2009 a Serviciului Român de Informații s-ar fi implicat activ politic pentru ca Traian Băsescu să câștige alegerile prezidențiale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost externat de la Spitalul Militar Central