Jurnalistul AFP Arman Soldin a fost ucis într-un atac cu rachete, în estul Ucrainei

Arman Soldin
Arman Soldin
9 mai 2023, 21:43

Bombardamentul a avut loc în jurul orei locale 16:30, în împrejurimile oraşului Ceasov Iar, situat în apropiere de Bahmut.

Arman Soldin, în vârsta de 32 de ani, se afla cu 4 colegi și cu soldaţi ucraineni când au fost surprinşi de atacul rachetelor. Ceilalți 4 colegi au scăpat teferi.

Zona este vizată zilnic de atacuri ale forţelor ruse.

Jurnalistul a postat ieri o secvență de 60 de secunde, surprinsă într-un punct de stabilizare a răniților, din apropiere de Bahmut.

Imaginile redau întocmai operațiunea de salvare.

„Adânc în interiorul rănii, inima soldatului ucrainean bate. Este ora 21.00 și tocmai a fost adus într-un spital de campanie, din bătălia pentru Bahmut”, a scris Soldin.

Glonțul a trecut prin brațul stâng al soldatului și a pătruns în piept.

„În unele zile sunt 100 de răniți, în altele 50 sau 60”, a notat jurnalistul, citând un chirurg.

„Totul depinde de ceea ce se întâmplă în Bahmut. E foarte greu pentru băieții noștri de acolo. Nu îmi pot imagina cum este acolo. Este înspăimântător”.

„Astăzi. Este o nebunie cum cele mai anormale lucruri devin normale în timp de război. Viața merge mai departe, în timp ce bombele cad peste oameni”, nota pe 3 mai Arman Soldin, postând imagini cu un bombardament din Kostiantynivka.

„Agenţia în ansamblu s-a prăbuşit”, a declarat directorul general al AFP, Fabrice Fries. „Moartea lui este o reamintire groaznică a riscurilor şi pericolelor cu care se confruntă jurnaliştii în fiecare zi când relatează despre conflictul din Ucraina”, a adăugat el, citat de Agerpres.

Phil Chetwynd, director de ştiri la AFP, a salutat memoria unui jurnalist „curajos, creativ şi tenace”. „Lucrarea genială a lui Arman a însumat tot ceea ce ne face mândri de jurnalismul AFP în Ucraina”, a adăugat el.

Jurnalist cu experienţă, aflat anterior la post la Londra, Arman Soldin era coordonatorul video în Ucraina din septembrie 2022 şi se deplasa pe front în mod constant.

De asemenea, el a făcut parte din echipa AFP care a acoperit chiar primele zile ale invaziei ruse.

„Arman era entuziast, energic, curajos. A fost un adevărat reporter de teren, mereu pregătit să plece, chiar şi în cele mai dificile zone”, a declarat directoarea AFP pentru Europa, Christine Buhagiar.

„Era plin de energie, aşa se definea chiar şi pe reţele. Cu devotament total faţă de profesia sa de jurnalist”, a subliniat ea.

Recrutat la Roma în 2015 ca stagiar înainte de a se alătura biroului din Londra în acelaşi an, Arman, cetăţean francez de origine bosniacă, s-a născut la Sarajevo.

Este al 11-lea reporter ucis în Ucraina de la începutul invaziei ruse, de pe 24 februarie 2022, potrivit ONG-urilor specializate Reporteri fără frontiere şi Comitetul pentru Protejarea Jurnaliștilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite