Jurnalista Emilia Șercan acuză o campanie de “kompromat” împotriva sa

4 aprilie 2022, 17:23

Jurnalista Emilia Șercan susține că a primit mesajele de amenințare în luna februarie.

Emilia Șercan, jurnalist: A doua zi după ce am publicat că teza de doctorat a premierului conține porțiuni plagiate, am primit un mesaj de amenințare, un al doilea mesaj de amenințare a venit după circa 10 zile, iar după aproximativ o lună am primit de la o persoană pe care nu o cunosc, cu care nu sunt prietenă un mesaj pe Facebook, îmi trimitea 5 poze personale pe care eu nu le-am dat altei persoane, care cu siguranță mi-au fost sustrase dintr-un dispozitiv electronic. Cineva le încărcase pe un site pentru adulți. Am depus o plângere în momentul în care am descoperit lucrul acesta.

Emilia Șercan susține că a trimis Poliției o captură de ecran cu pozele personale primite prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Susține însă că, la scurt timp, respectivele poze au ajuns pe internet.

Emilia Șercan, jurnalist: A doua zi, o captură de ecran cu mesajul respectiv primit, pe care o pusesem la dispoziția Poliției și pe care nu o aveam decât eu și ofițerul care a înregistrat plângerea, a apărut, a fost publicată pe internet.

Într-un răspuns pentru Știrile TVR, Inspectoratul General al Poltiei Române susține că au fost înregistrate două dosare penale pentru violarea vieții private. Acestea au fost reunite și ulterior a fost extinsă urmărirea penală in rem și pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, motiv pentru care a fost declinată competența, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 și polițiștii au deschis un dosar penal și pentru amenințare. Ancheta continuă, iar IGPR susține că așteaptă în acest moment să obțină mai multe informații și probe din alte state europene.

Emilia Șercan, jurnalist: Timp de trei săptămâni, de exemplu, mie nu mi s-a comunicat numărul de înregistrare al dosarului penal deschis ca urmare a plângerii mele referitoare la scurgerea de informații. Eu nu am fost chemată pentru a fi audiată în acel dosar deși Codul de Procedur[ Penală spune că persoana vătămată trebuie să fie audiată îndată. 45 de zile nu este îndată.

Jurnalista spune că a discutat incidentele cu ministrul Afacerilor Interne, iar după mai multe verificări șeful Poliției Române i-ar fi indicat că fotografia cu captura de ecran ar fi fost publicată pentru prima dată pe un alt site, înainte ca jurnalista să o trimită polițistei care anchetează cazul ei. Asta ar infirma teoria scurgerii de informații din Poliție.

La începutul anului, jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat pe  premierul României, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, că a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Teza lui Ciucă ar avea, potrivit Emiliei Sercan, conținut plagiat în 42 din cele 138 de pagini.

Premierul a negat acuzațiile și consideră că a realizat teza de doctorat conform cerințelor legale existente la acea vreme.

Analiza Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, forul responsabil cu evaluarea acuzațiilor de plagiat, este în acest moment blocată, pentru că Parchetul trebuie să se pronunțe într-un dosar deschis în acest caz.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite