Jurnalist iranian, arestat după ce a realizat interviuri cu familiile unor deţinuţi condamnaţi la moarte

Iranul a anunțat prima execuție a unui protestatar
Iranul a anunțat prima execuție a unui protestatar
6 ianuarie 2023, 12:41

Sute de persoane, printre care membri ai forţelor de securitate, au fost ucise de la mijlocul lui septembrie în timpul acestor manifestaţii, calificate în general drept „revolte” de Teheran, şi alte câteva mii au fost arestate.

„Mehdi Beikoghli, şeful departamentului politic al cotidianului Etemad, a fost arestat ieri seara” (joi), a anunţat acest cotidian pe site-ul său.

Jurnalistul a publicat în ultimele săptămâni mai multe interviuri cu familii ale unor persoane condamnate recent la moarte pentru presupusa lor implicare în manifestaţii.

Justiţia iraniană a condamnat la pedeapsa capitală 14 persoane începând cu mijlocul lunii septembrie. Două dintre ele au fost deja executate.

„Soţia lui a scris pe Twitter că telefonul portabil, computerul şi lucruri personale ale lui Mehdi au fost confiscate în timpul arestării lui”, a adăugat Etemad.

Cotidianul Shargh a publicat în decembrie o listă cu aproape 40 de jurnalişti şi fotojurnalişti arestaţi în Iran în legătură cu mişcarea de contestare. În ultimele săptămâni, media locale au anunţat arestarea mai multor altor jurnalişti.

Iranul este zguduit de manifestaţii declanşate de moartea, pe 16 septembrie, a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată după ce a fost arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar strict al Republicii Islamice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite