Jurnaliști din Europa și SUA au transmis de la reuniunea NATO de la București

Presa din ţările NATO, dar şi din cele partenere sau candidate, a relatat despre evenimentele de la Bucureşti. Sute de jurnalişti, cameramani, fotoreporteri şi analişti au avut trei zile de transmisii maraton de la reuniunea miniştirilor de Externe ai alianței nord atlantice.

30 Noiembrie 2022, 20:22 (actualizat 30 Noiembrie 2022, 20:31) Știrile TVR |

O redacţie imensă. Așa arată un hol din Palatul Parlamentului, cu mese şi studiouri, cabine de montaj și spații speciale din care au transmis jurnaliștii străini, inclusiv din Ucraina. Natalia are 28 de ani şi lucrează la un site de ştiri din Kiev. Acum câteva zile, au fost lovite clădiri de lângă locuința ei. A fost important pentru ea să audă că ţara ei va fi sprijinită în continuare.

Natalia Rop: "Am întrebat despre planurile de pace propuse de preşedintele nostru la G20, dar şi despre cum NATO ne va ajuta să păstrăm pacea până când vom deveni un membru NATO. Pentru că spun că nu vom putea intra în NATO pănâ când nu vom mai fi în război, aşa că am fost curioasă cum o să menţinem pacea când războiul se va termina. Câte arme vom primi şi când le vom primi pentru că asta ne întreabă mereu soldaţii noştri."

La una dintre întâlniri au fost prezenţi miniştrii de externe din Republica Moldova, Bosnia şi Herţegovina şi Georgia. Iar Ana, reporter la Televiziunea Publică din Georgia, a fost trimisă să relateze ce se discută la București.

Ana Broladze, jurnalist GPB: "E un loc simbolic şi istoric pentru noi, pentru că acum 14 ani la Summitul din Bucureşti s-au luat decizii importante pentru ţara noastră. Liderii NATO decideau atunci că Georgia şi Ucraina vor putea deveni membri ai NATO. În ultimele zile am auzit cât de importantă e securitatea la Marea Neagră. Voi ştiţi ce înseamnă să fii ţară din regiunea Mării Negre. Pentru ţara noastră e foarte important să ştim promisiunile făcute de NATO, ce poate oferi ţării noastre. Securitatea şi rezilienţa sunt foarte importante pentru noi."

La 76 de ani, Andrea Mitchel este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti americani. Este şefa departamentului de ştiri externe şi principalul corespondent la Washington al NBC News. A ajuns pentru prima dată în România.

Andrea Mitchel, NBC News: "Cred că este foarte importantă această Reuniune din cauza războiului din Ucraina. România este unul dintre statele cu graniţă cu Ucraina, România a primit refugiaţi, România contribuie la criza energiei. Românii simt inflaţia din toată Europa şi America, americanii se confruntă cu preţurile la energie. Cu toţii trebuie să facă tot ce pot pentru Ucraina pentru că este un război pentru democraţie, un război pentru principile de bază ale NATO şi toate principiile post conflict pentru care administraţiile noastre s-au luptat."

Televiziunea Română a fost official broadcaster al acestei reuniuni.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI -3°C 0°C
CLUJ -6°C -5°C
CONSTANTA 0°C 1°C
CRAIOVA 0°C 0°C
BRASOV -4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI