EXCLUSIV

Judecătorii italieni refuză deocamdată extrădarea fugarilor din dosarul lui Oprescu: Le-ar fi pusă în pericol viaţa

Judecătorii italieni mai dau o palmă Justiţiei din România. Cei doi fugari condamnați în dosarul lui Sorin Oprescu nu vor fi extrădaţi deocamdată. Este vorba de fostul șef de la Administrația Cimitirelor, Bogdan Popa, și de afaceristul Romeo Albu. Ambii primiseră în România, la fel ca Oprescu, pedepse grele cu executare. Ei așteaptă, în libertate, o decizie definitivă cu privire la extrădare, conform deciziei judecătorilor italieni. La fel și Sorin Oprescu, numai că în Grecia.

14 Iulie 2022, 15:30 (actualizat 14 Iulie 2022, 15:32) Știrile TVR |
Sorin Oprescu

Conform unor surse judiciare din cadrul Curţii de Apel din Napoli, judecătorii italieni au analizat joi documentele CEDO care privesc condiţiile precare din penitenciarele româneşti, astfel că au stabilit să reanalizeze pe data de 6 octombrie cererea de extrădare formulată de autorităţile române cu privire la cei doi.

În plus, magistraţii italieni consideră că viaţa celor doi ar fi în pericol în penitenciarele româneşti.

În dosarul de corupție de la Primăria Capitalei, directorul Cornel Bogdan Popa primise în România 11 ani și 6 luni de închisoare, iar omul de afaceri Romeo Albu, 6 ani. Cei doi s-au predat Italia la începutul lunii iunie. Popa şI Albu au plecat în Italia chiar în timpul procesului din România. S-au stabilit în Napoli, unde şI-au dezvoltat afaceri înfloritoare.

Condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și grup infractional organizat, Sorin Oprescu este și el liber în Grecia, unde, de asemenea, se judecă extrădarea solicitată de instanțele din România. Şi Oprescu aşteaptă o decizie definitivă cu privire la extrădare tot în libertate.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 22°C
IASI 19°C 22°C
CLUJ 16°C 18°C
CONSTANTA 19°C 20°C
CRAIOVA 18°C 20°C
BRASOV 15°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI