Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în prima ei finală WTA, după ce a trecut de Lesia Țurenko cu 6-2, 6-2

12 ianuarie 2018, 11:36

ucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, vineri, în finala turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o în penultimul act pe ucraineanca Lesia Ţurenko, în două seturi, cu 6-2, 6-2.

Buzărnescu (29 ani), numărul 57 mondial, a reuşit cea mai bună performanţă a carierei, după ce în urmă cu un an ocupa locul 540 în clasamentul WTA.

Mihaela, care are doctorat în sport, a dominat clar meciul cu Ţurenko (28 ani, 43 WTA), a cincea favorită, câştigând după o oră şi 23 de minute de joc, întrerupt pentru scurt timp în două rânduri din cauza picăturilor de ploaie. 

Românca a condus cu 2-0 şi a ratat două mingi de 3-0, după care a fost egalată, 2-2. Buzărnescu a preluat din nou controlul jocului şi a încheiat primul set cu 6-2, după 44 de minute.

În setul secund, Ţurenko a luat primul ghem, dar apoi Buzărnescu a reuşit să câştige cinci ghemuri la rând. Ucraineanca şi-a mai făcut serviciul o dată, dar apoi românca a încheiat conturile, cu 6-2.

Cea mai bună performanţă a Mihaelei până acum era o semifinală la Linz, anul trecut.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA, iar în ultimul act o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens (22 ani, 36 WTA), a doua favorită şi deţinătoarea titlului. Mertens a trecut în cealaltă semifinală de britanica Heather Watson cu 6-4, 1-6, 6-2.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite