Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la turneul de la Miami, după ce a revenit spectaculos în ambele seturi

Irina Begu s-a calificat în runda a doua la turneul Miami Open (WTA 1.000), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari. În turul inaugurual, jucătoarea noastră a trecut de filipineza Alexandra Eala cu scorul de 6-2, 7-5.

21 Martie 2023, 19:55 (actualizat 21 Martie 2023, 20:04) Știrile TVR |
Irina Begu

Irina Begu (32 ani, 34 WTA) a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 51 min) pentru a trece de jucătoarea de 17 ani, care ocupă locul 219 în lume, notează Agerpres.

Filipineza a început curajos şi a condus cu 2-0, dar Begu a revenit şi a câştigat şase ghemuri consecutive, impunându-se cu 6-2 în primul set.

În actul secund, Eala a avut 5-1, dar a ratat cinci mingi de set. Românca a reuşit să întoarcă scorul şi să câştige cu 7-5, după o nouă serie de şase ghemuri.

Begu a încheiat cu 4 aşi şi 2 duble greşeli, în timp ce Eala a comis 6 duble greşeli.

Jucătoarea noastră şi-a asigurat un cec de 30.885 de dolari şi 35 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe chinezoaica Qinwen Zheng (20 ani, 23 WTA), cap de serie numărul 23, un duel în premieră.

Alte două românce se află pe tabloul de simplu în Florida: Sorana Cîrstea, care o va întâlni în primul tur pe mexicanca Fernanda Contreras Gomez, şi Ana Bogdan, care o va înfrunta în runda inaugurală pe americanca Robin Montgomery.

Un alt duel interesant va fi cel dintre jucătoarele de origine română Bianca Andreescu (Canada) şi Emma Răducanu (Marea Britanie).

La dublu, Monica Niculescu face pereche cu poloneza Alicja Rosolska, urmând să joace în primul tur contra cuplului Kirsten Flipkens (Belgia)/Bethanie Mattek-Sands (SUA).

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 31°C
IASI 30°C 31°C
CLUJ 24°C 23°C
CONSTANTA 24°C 24°C
CRAIOVA 28°C 27°C
BRASOV 26°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI